• Depune o cerere online
  • Buna guvernare
  • Comunicare
  • Documente
  • Contacte
  • Pagina copilului
  • ro
  • ru
  • en
Ombudsman
    • Despre noi
      • Avocatul Poporului
      • Adjuncții Avocatului Poporului
      • Avocatul Poporului Pentru drepturile copilului
      • Oficiul Avocatului Poporului
        • Prezentare Generală
        • Organigrama
        • Secretarul General
        • Direcțiile de suport
        • Scurt Istoric
          • Descriere narativă
          • Ex-Ombudsmani
      • Consiliul pentru prevenirea torturii
        • Prezentare
        • Membrii CpPT
      • Consiliul consultativ al persoanelor refugiate
      • Consiliul consultativ al copiilor
      • Consiliul minorităților naționale și etno-lingvistice  
    • Studii
    • Rapoarte
      • Drepturile omului
        • Anuale
        • Alternative
        • Tematice
        • Speciale
      • Drepturile copilului
        • Anuale
        • Alternative
        • Tematice
        • Speciale
      • Prevenirea torturii
        • Anuale
        • CpPT (MNPT)
          • Rapoarte Anuale
          • Rapoarpte de vizită
        • Tematice
        • Speciale
        • Rapoarte de vizită
      • Drepturile persoanelor străine
    • Funcții vacante
      • Anunț-concurs
      • Informații despre concurs
      • Informații suplimentare
    • FAQ
      • Întrebări frecvente
      • Testează-ți cunoștințele
      • Ghid privind drepturile omului
    • Bibliotecă
      • Cărți
      • Ghiduri
      • Buletine informative
      • Standarde
        • Standarde internaționale
        • Recomandări internaționale
      • Galerie
        • Foto
        • Video
      • Podcast
      • Publicații
    • Română
      • Română
      • Русский
      • English
    • Depune o cerere online
    • Buna guvernare
    • Comunicare
    • Documente
    • Contacte
    • Pagina copilului
    • ro
    • ru
    • en
×
Header Image

Activitatea Avocatului Poporului pentru drepturile copilului în primul trimestru al anului 2026

Principala » Comunicare » Activitatea Avocatului Poporului pentru drepturile copilului în primul trimestru al anului 2026

Activitatea Avocatului Poporului pentru drepturile copilului în primul trimestru al anului 2026

  • Comunicare
  • Drepturile copilului
27 aprilie 2026
view 244 vizualizări

În primele trei luni ale anului 2026, activitatea Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi,  a implicat în principal elaborarea Capitolului privind drepturile copilului al Raportului anual privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2025, care va fi supus audierilor publice, în data de 20 mai, în cadrul Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relații interetnice.

Totodată, Ombudsmanul Copilului a coordonat definitivarea părții referitoare la drepturile copilului a rapoartelor tematice ale Oficiului Avocatului Poporului „Impactul reformei sistemului de asistență socială asupra drepturilor persoanelor vulnerabile, inclusiv asupra copiilor, solicitanților de azil, beneficiarilor de protecție internațională și protecție temporară[1]”, elaborat cu suportul UNICEF și UNHCR, și „Evaluarea cadrului normativ și a mecanismelor instituționale de prevenire, identificare și gestionare a violenței în contextul tulburărilor mintale, precum și a măsurilor de protecție a copiilor în situații de risc[2]”, elaborat cu suportul UNICEF.

În același timp, Ombudsmanul Copilului a prezentat opinii asupra proiectelor de acte normative care vizează drepturile și libertățile copilului, a examinat cereri și sesizări din oficiu, a efectuat vizite de monitorizare și de lucru, cât și a participat la diverse evenimente naționale și internaționale, precum conferințe, mese rotunde, consultări și audieri publice vizând tematici din domeniul drepturilor copilului.

Pe parcursul primului trimestru al anului 2026, în adresa Avocatului Poporului pentru drepturile copilului au parvenit 77 de cereri, 21 dintre acestea fiind acceptate spre examinare întrucât au întrunit condițiile de admisibilitate. În aceeași perioadă, Ombudsmanul Copilului s-a sesizat din oficiu în 14 cazuri.

În procesul de examinare a cererilor și sesizărilor din oficiu, Ombudsmanul Copilului și Direcția drepturile copilului a Oficiului Avocatului Poporului au efectuat 16 vizite de monitorizare și de lucru la centre de zi și de plasament (5 vizite inopinate), Spitalul de Psihiatrie din mun. Bălți, autorități tutelare locale și teritoriale, instituții de învățământ.

În baza rezultatelor examinării cererilor și sesizărilor din oficiu, Ombudsmanul Copilului a emis 5 acte de reacționare.

În scopul perfecționării legislației în domeniul drepturilor și libertăților copilului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a emis 5 opinii asupra proiectelor de acte normative, printre care:

  • Opinia la proiectul de lege pentru modificarea Legii cetățeniei Republicii Moldova Nr. 253/2025 (inițiativa legislativă Nr. 20 din 11 februarie 2026)[3];
  • Opinia la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (protecția copilului și executarea hotărârilor privind exercitarea drepturilor părintești) (inițiativa legislativă Nr. 60 din 5 martie 2026)[4];
  • Opinia la proiectul de Lege cu privire la pensia de întreținere garantată de stat (inițiativa legislativă Nr. 69 din 11 martie 2026)[5].

Totodată, Ombudsmanul Copilului a contribuit la propunerea de modificare a unor acte normative (privind organizarea și funcționarea Oficiului Avocatului Poporului în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană), transmisă Ministerului Justiției.

Principalele evenimente la care a participat Avocatul Poporului pentru drepturile copilului în primele 3 luni ale anului sunt următoarele:

  1. În perioada 28-29 ianuarie, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a participat la evenimentul ”Strengthening integrated child protection systems. Consultation meeting with Ombudspersons for children” (Consolidarea sistemelor integrate de protecție a copilului. Reuniune de consultare cu Ombudsmanii pentru copii), organizat de către Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (EU Agency for Fundamental Rights, FRA) și Rețeaua Europeană a Ombudsmanilor pentru Copii (European Network of Ombudspersons for Children, ENOC), la Viena, Austria. Evenimentul a reunit Ombudsmani ai copiilor și alți experți în drepturile copilului din Uniunea Europeană și statele candidate. Pornind de la raportul FRA „Towards Integrated Child Protection Systems – Challenges, promising practices and ways forward”[6] (Spre sisteme integrate de protecție a copilului – provocări, practici promițătoare și căi de urmat), discuțiile s-au concentrat pe modalități practice de a sprijini eforturile statelor în respectarea obligațiilor legale de a proteja copiii. Întrevederea a oferit o oportunitate unică de schimb de experiență și bune practici între diverse țări și a avut ca scop identificarea oportunităților de suport reciproc, învățare de la egal la egal, stabilirea de  parteneriate, identificarea nevoilor și priorităților instituțiilor naționale independente pentru drepturile copiilor și explorarea modului în care FRA poate susține eforturile acestor instituții în protecția și promovarea drepturilor copilului la nivel național și european. Vasile Coroi a prezentat constatările raportului tematic anual din 2025 al ENOC privind protecția și promovarea dreptului copiilor la sănătate fizică[7], elaborarea căruia a fost coordonată de Ombudsmanul Copilului din Republica Moldova, în calitatea sa de Președinte al ENOC. De asemenea, a prezentat recomandările conținute în documentul de poziție publică privind dreptul copiilor la sănătate fizică[8], adoptat de către Adunarea Generală a ENOC, în baza rezultatelor studiului anual și a recomandărilor copiilor și tinerilor membri ai Rețelei Europene a Tinerilor Consilieri (European Network of Young Advisors, ENYA)[9].
  2. Pe data de 5 februarie, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a participat la Masa rotundă ”Joining Forces: Strengthening cooperation for children’s rights in Europe” (Unirea forțelor: Consolidarea cooperării pentru drepturile copiilor în Europa), organizată și găzduită de Ewa Kopacz, Vicepreședintă a Parlamentului European și coordonatoare pentru drepturile copilului, organizată împreună cu ENOC și Eurochild, la Bruxelles, Belgia. Evenimentul a reunit instituții europene și societatea civilă pentru a aborda sărăcia în rândul copiilor, sănătatea copiilor și protejarea spațiului civic. Vasile Coroi, în calitate de Președinte al ENOC, a prezentat recomandările copiilor și tinerilor membri ai Rețelei Europene a Tinerilor Consilieri/ European Network of Young Advisors privind promovarea și protecția dreptului la sănătate fizică și a salutat cooperarea cu coordonatorii pentru drepturile copiilor din instituțiile europene și alți actori-cheie și pionieri ai drepturilor copilului, precum Eurochild și membrii săi. Totodată, Vasile Coroi a anunțat că în 2026, tematica studiului anual al ENOC este protecția și promovarea drepturilor copiilor LGBTQI+. „Știm că acesta este un domeniu pe care puține instituții și organizații au îndrăznit să îl abordeze. Totuși, este extrem de important ca ENOC să afirme încă o dată că toți copiii, indiferent de mediul de proveniență, gen sau situația în care se află, sunt titulari necondiționați de drepturi”, a concluzionat Avocatul Poporului pentru drepturile copilului.
  3. Pe data de 17 februarie, Ombudsmanul Copilului a participat la evenimentul de prezentare a rezultatelor Sondajului Național Reprezentativ în Școli „Barometrul situației din învățământul gimnazial și liceal – 2025”. Evenimentul a evidențiat percepțiile elevilor, cadrelor didactice și părinților asupra calității procesului educațional în învățământul gimnazial și liceal și avut ca scop facilitarea unui dialog deschis între factorii de decizie, experți/te naționali/e și parteneri de dezvoltare cu privire la direcțiile de reformă și transformare a sistemului educațional.  În cadrul panelului „Drepturile copilului, egalitate de gen și participare: Școala ca spațiu al diversității, egalității și incluziunii”, Vasile Coroi a vorbit despre importanța educației pentru drepturile omului, astfel încât copiii să-și cunoască drepturile și mecanismele de raportare în cazul încălcării acestora. De asemenea, a fost menționat rolul Ombudsmanului Copilului în asigurarea respectării drepturilor copiilor în instituțiile de învățământ.
  4. Pe data de 24 februarie, Vasile Coroi a participat la Ședința a treia a Consiliului consultativ pentru protecția copiilor expuși riscului de a comite infracțiuni și a copiilor aflați în conflict cu legea, organizată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu sprijinul Consiliului Europei. În cadrul evenimentului au fost prezentate și discutate Raportul privind dezvoltarea Serviciilor pentru copiii aflați în risc de comitere de infracțiuni sau aflați în conflict cu legea și proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Regulamentului Centrului regional de asistență integrată a copiilor expuși riscului de a comite infracțiuni sau aflați în conflict cu legea.
  5. Pe data de 25 februarie, Ombudsmanul Copilului a participat la evenimentul de lansare a studiului privind „Intersecțiile dintre violența împotriva femeilor şi violența împotriva copiilor în Republica Moldova”, organizat de Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței (ANPCV). Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, parteneri de dezvoltare, organizații ale societății civile, membri a mediului academic. Studiul a fost realizat în cadrul Programului comun al UNICEF și UNFPA „Rupe cercul violenței împotriva femeilor și copiilor”, finanțat de Guvernul Marii Britanii, sub coordonarea Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Educației și Cercetării.
  6. În data de 19 martie, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a participat la Conferința de Nivel Înalt privind Carta Socială Europeană, eveniment organizat la Chișinău, în contextul Președinției Republicii Moldova a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Conferința a reunit miniștri și alți înalți funcționari responsabili de drepturile sociale și politica socială, reprezentanți ai instituțiilor Uniunii Europene și Consiliului Europei, agenții ONU, precum și reprezentanți ai societății civile, ai mediului academic, ai instituțiilor naționale pentru drepturile omului și rețelelor europene ale acestora. Evenimentul a oferit statelor membre ocazia de a-și reafirma angajamentul față de justiția socială și asumarea angajamentelor suplimentare în temeiul Cartei Sociale Europene. De asemenea, evenimentul a servit drept o platformă pentru un dialog politic la nivel înalt privind viitorul drepturilor sociale în Europa. În 2025, Oficiul Avocatului Poporului a transmis un Raport alternativ către Comitetul European pentru Drepturile Sociale[10], care a vizat și aspecte ce necesită a fi îmbunătățite pentru ca copiii din Republica Moldova să se bucure de drepturile lor sociale.
  7. Pe data de 4 martie, Ombudsmanul Copilului a participat la Audierile publice privind mecanismele de reglementare a articolelor pirotehnice şi reducere treptată a utilizării acestora pentru protecția mediului, sănătății umane şi a bunăstării animalelor, organizate de către Comisia parlamentară pentru mediu, climă și tranziție verde. Discuțiile s-au axat pe constatările Raportului special[11] al Oficiului Avocatului Poporului care a documentat traume severe cauzate de pirotehnie, inclusiv arsuri, leziuni oculare și amputări de falange (inclusiv la minori), în perioada decembrie 2025 – februarie 2026. Totodată, Vasile Coroi a avertizat asupra efectelor negative ale poluării aerului rezultate în urma exploziilor pirotehnice, care afectează dreptul copiilor la un mediu sănătos, curat și durabil. 
  8. Pe data de 23 martie, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a participat la Consultările publice cu privire la Proiectul de lege nr. 60 din 5.03.2026 pentru modificarea unor acte normative (protecția copilului și executarea hotărârilor privind exercitarea drepturilor părintești). Proiectul de lege a fost elaborat în vederea consolidării cadrului juridic național privind protecția drepturilor copilului, executarea hotărârilor judecătorești în materie de exercitare a drepturilor părintești, executarea hotărârilor judecătorești privind plata pensiei de întreținere a copiilor și prevenirea situațiilor de violență împotriva femeilor și de violență în familie care afectează copiii. Consultările publice au fost organizate în scopul facilitării unui dialog deschis cu toate părțile interesate și al examinării prevederilor proiectului de lege pentru a contribui la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul vizat.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a apreciat efortul autorilor proiectului de lege de a adresa deficiențele actuale din sistemul de protecție a copilului, considerând că acest proiect de lege reprezintă un pas important spre garantarea dreptului copilului la un nivel de trai adecvat și la menținerea relațiilor personale cu ambii părinți în condiții de siguranță.

Provocările privind executarea hotărârilor judecătorești privind plata pensiei de întreținere au fost discutate în 2025 pe platforma parlamentară a Comisiei drepturile omului și relații interetnice și Comisiei protecție socială, sănătate și familie, urmare a elaborării, cu suportul UNICEF, a raportului tematic „Analiza mecanismului și procedurilor de executare a pensiei de întreținere a copiilor”[12]. În ceea ce privește violența psihologică asupra copiilor, manifestată prin acțiuni de înstrăinare a părintelui, în special a celui care locuiește separat, și lacunele în executarea hotărârilor judecătorești privind stabilirea domiciliului copilului și a programului de întrevederi, au fost reflectate de către Ombudsmanul Copilului în rapoartele anuale privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2024[13] și 2025[14], cu recomandări adresate autorităților, prin prisma interesului superior al copilului, în baza principiilor rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) cât privește respectarea dreptului la viața de familie, dar și a prevederilor Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței în familie (Convenția de la Istanbul).

Ombudsmanul Copilului a apreciat faptul că la elaborarea prezentului proiect de lege pentru modificarea unor acte normative, s-a ținut cont de constatările și recomandările din rapoartele menționate supra și, conceptual, susține prezenta inițiativă legislativă. Totodată, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a venit cu unele recomandări de îmbunătățire a proiectului respectiv, considerând oportună reiterarea unor recomandări formulate în raportul tematic menționat supra.

  • Pe data de 27 martie, Ombudsmanul Copilului a participat la Audierile publice pe tema mecanismelor de prevenire și intervenție în cazurile de violență în familie, organizate de Comisia parlamentară pentru protecție socială, sănătate și familie. Audierile s-au axat pe analiza modului de funcționare a mecanismelor actuale de prevenire și intervenție în cazuri de violență în familie; identificarea lacunelor legislative și instituționale existente; formularea de propuneri concrete pentru îmbunătățirea cadrului normativ și a practicilor de lucru; consolidarea cooperării interinstituționale și cu societatea civilă în vederea prevenirii violenței în familie. Vasile Coroi a prezentat informații despre acțiunile de monitorizare, sesizare și raportare pe care instituția Avocatul Poporului pentru drepturile copilului le întreprinde pentru a contribui la prevenirea și combaterea fenomenului și a reiterat importanța interesului superior al copilului în evaluarea cazurilor.

Pentru a fi la curent cu activitatea Avocatului Poporului pentru drepturile copilului direct pe e-mail, abonați-vă la newsletter pe www.ombudsman.md. Pentru mai multe noutăți, vă îndemnăm să accesați și pagina de Facebook a Oficiului Avocatului Poporului.


[1] https://ombudsman.md/post-document/raport-tematic-impactul-reformei-sistemului-de-asistenta-sociala-asupra-drepturilor-persoanelor-vulnerabile-inclusiv-asupra-copiilor-solicitantilor-de-azil-beneficiarilor-de-protectie-internationa/

[2] https://ombudsman.md/post-document/raport-tematic-evaluarea-cadrului-normativ-si-a-mecanismelor-institutionale-de-prevenire-identificare-si-gestionare-a-violentei-in-contextul-tulburarilor-mintale-precum-si-a-mecanismelor-de-protect/

[3] https://ombudsman.md/post-document/opinie-la-proiectul-de-lege-pentru-modificarea-legii-cetateniei-republicii-moldova-nr-253-2025-initiativa-legislativa-nr-20-din-11-februarie-2026/

[4] https://ombudsman.md/post-document/opinie-la-proiectul-de-lege-pentru-modificarea-unor-acte-normative-protectia-copilului-si-executarea-hotararilor-privind-exercitarea-drepturilor-parintesti-initiativa-legislativa-nr-60-din-5-marti/

[5] https://ombudsman.md/post-document/opinie-la-proiectul-de-lege-cu-privire-la-pensia-de-intretinere-garantata-de-stat-initiativa-legislativa-nr-69-din-11-03-2026/

[6] https://fra.europa.eu/en/publication/2025/integrated-child-protection

[7] ENOC Synthesis Report: Protection and Promotion of Children’s Right to Physical Health 2025. Disponibil la: https://enoc.eu/wp-content/uploads/ENOC-Synthesis-Report-on-CR-to-physical-health-2025-FV.pdf

[8] https://enoc.eu/wp-content/uploads/ENOC-Position-Statement-on-CR-to-Physical-Health-2025-FV.pdf

[9] https://enoc.eu/wp-content/uploads/ENYA-report-2025-FV-1.pdf

[10] https://ombudsman.md/post-document/raport-alternativ-prezentat-de-oficiul-avocatului-poporului-catre-comitetul-european-pentru-drepturile-sociale-in-baza-cartei-sociale-europene/

[11] https://ombudsman.md/oficiul-avocatului-poporului-a-prezentat-in-comisia-parlamentara-de-mediu-raportul-privind-impactul-produselor-pirotehnice-asupra-drepturilor-omului/

[12] https://ombudsman.md/post-document/raport-tematic-analiza-mecanismului-si-procedurilor-de-executare-a-pensiei-de-intretinere-a-copiilor/

[13] https://ombudsman.md/post-document/raport-anual-privind-respectarea-drepturilor-si-libertatilor-omului-in-republica-moldova-in-anul-2023/, pag. 81-83

[14] https://ombudsman.md/post-document/raport-anual-privind-respectarea-drepturilor-si-libertatilor-omului-in-republica-moldova-in-anul-2024/, pag. 110-125

Roundtable discussion on Strengthening cooperation for children’s rights in Europe
Roundtable discussion on Strengthening cooperation for children’s rights in Europe

Distribuie postarea


Alte noutăți

Vezi toate
  • Comunicare
  • Drepturile omului
22 mai 2026

Situația din sistemul penitenciar, examinată în cadrul unei ședințe comune dintre Avocații Poporului și Administrația Națională a Penitenciarelor

Avocații Poporului împreună cu membrii Consiliului pentru prevenirea torturii au participat la o ședință comună de lucru cu reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor privind principalele provocări din sistemul penitenciar și identificării soluțiilor pentru consolidarea respectării drepturilor omului în detenție. În cadrul ședinței, Avocații Poporului au pus în discuție mai multe subiecte cu privire la situația…
Află mai mult
69 vizualizări view
  • Comunicare
  • Drepturile omului
22 mai 2026

Avocatul Poporului în vizită de documentare în raionul Călărași

La data de 21 mai 2026, Avocatul Poporului, Ceslav Panico a efectuat o vizită de documentare în raionul Călărași. Scopul vizitei a fost evaluarea respectării drepturilor omului la nivel local și regional, identificarea provocărilor cu care se confruntă instituțiile publice și consolidarea dialogului cu autoritățile competente pentru îmbunătățirea protecției drepturilor fundamentale ale cetățenilor, precum și…
Află mai mult
66 vizualizări view
  • Comunicare
  • Drepturile copilului
20 mai 2026

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului – Prezentarea Raportului anual 2025 privind respectarea drepturilor copilului în Republica Moldova în Comisia parlamentară pentru drepturile omului și relații interetnice

La 20 mai 2026, Raportul anual al Oficiului Avocatului Poporului privind respectarea drepturilor și libertăților omului în anul 2025 a fost supus audierilor publice în cadrul Comisiei pentru drepturile omului și relații interetnice a Parlamentului Republicii Moldova. Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, a prezentat Capitolul privind drepturile copilului din Raportul anual, în care…
Află mai mult
129 vizualizări view

Meniu

  • Drepturile omului
  • Prevenirea torturii

Căutare

Abonare la newsletter

Fii la curent cu cele mai recente știri. Completează formularul de mai jos și primește actualizări direct în inbox-ul tău!

Subscribe Form ro

Despre Ombudsman

Oficiul Avocatului Poporului, cunoscut și sub denumirea de Ombudsman sau Avocat al Poporului, reprezintă Instituția Națională pentru Drepturile Omului, o entitate instituțională independentă și imparțială cu misiunea de a proteja interesele și drepturile cetățenilor în fața abuzurilor și neglijențelor comise de autorități sau alte entități cu putere în stat.

Rețelele internaționale ale ombudsmanilor

  • GANHRI
  • ENNHRI
  • ENO
  • IOI
  • AOMF
  • EOI
  • ENOC

Organizaţii internaţionale

  • Organizaţia Naţiunilor Unite
  • Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului
  • UNICEF Moldova
  • UNDP Moldova
  • UNHCR Moldova
  • Misiunea OSCE în Moldova
  • Asociaţia pentru Prevenirea Torturii
  • Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei
  • Consiliul Europei
  • Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova
  • Curtea Europeană pentru Drepturile Omului
  • Oficiul Consiliul Europei în Moldova

Parteneri

  • Instrucțiune de depunerea
  • Ghidul de depunere a cererii
  • Cererea online
  • Promovarea drepturilor omului

Contacte

+373 600 02 657

secretariat@ombudsman.md

Strada Calea Ieşilor 11/3, Chişinău

Luni - Vineri: 08:00 - 17:00

Rețele Sociale

© 2026 Avocatul Poporului Ombudsman. All rights reserved.

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Dintre aceste cookie-uri, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dumneavoastră, deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.