La 03 decembrie 2018, în cadrul Decadei pentru Drepturile Omului, șeful reprezentanței Varnița a Oficiului Avocatului Poporului Veaceslav Ursu s-a întâlnit cu elevii din Liceul Teoretic din Varnița.
La începutul lecției Veaceslav Ursu a vorbit elevilor despre importanța adoptării și proclamării de către Adunarea Generală a ONU, acum 70 de ani, a Declarației Universale a Drepturilor Omului care a fost prima exprimare globală a drepturilor omului și una din primele realizări majore a Organizației Națiunilor Unite.
Ulterior, șeful reprezentanței Varnița a OAP a discutat cu elevii claselor a șasea- a noua despre bullying ca formă de violență în școală.
Elevii au discutat despre consecințele negative al bullying-ului pentru victime, agresori, martori și societate. Copiii au fost interesați de acțiunile, pe care le pot întreprinde cei supuși violenței, pentru a evita și preveni violența.
Elevii din Varnița au discutat despre drepturile omului și despre prevenirea violenței
Alte noutăți
2 noiembrie 2026
În anul curent, ENOC marchează cea de-a 30-a aniversare. Cu această ocazie, a fost elaborat un video la care au contribuit foști și actuali membri ENOC, inclusiv Vasile Coroi, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului din Republica Moldova, coordonatoarea Secretariatului ENOC și o tânără consilieră membră a Rețelei Europene a Tinerilor Consilieri (European Network of Young…
Află mai mult
4 vizualizări
26 octombrie 2026
La data de 23 octombrie 2026, Svetlana Mironova șefa Reprezentanței Oficiului Avocatului Poporului de la Comrat, Svetlana Mironova, a organizat o întâlnire cu beneficiarii și părinții beneficiarilor centrului de reabilitare din satul Cioc-Maidan, raionul Comrat, întâlnirea având subiectul de protecție a drepturilor omului. Tuturor participanților li s-au prezentat informații despre atribuțiile Avocatului Poporului și ale…
Află mai mult
196 vizualizări
26 octombrie 2026
În contextul educației juridice a elevilor și studenților și al săptămânii informaționale anunțate privind prevenirea traficului, Reprezentanța Oficiului Avocatului Poporului de la Comrat a desfășurat în zilele de 20 și 21 octombrie două întruniri: una cu elevii clasei a VIII-a „A” la subiectul „Prevenirea traficului de ființe umane” la Liceul „Dimitri Caracioban” din Comrat și…
Află mai mult
228 vizualizări
