La 08 octombrie 2020 angajații Direcției prevenirea torturii din cadrul Oficiul Avocatului Poporului au efectuat două vizite de monitorizare la Inspectoratul de Poliție Glodeni și Inspectoratul de Poliție Fălești în scopul prevenirii torturii și a relelor tratamente.
Vizitele au avut drept scop monitorizarea de jure și de facto a situației privind respectarea drepturilor persoanelor reținute și aflate în custodia poliției, inclusiv monitorizarea modului de implementare a recomandărilor anterioare ale Avocatului Poporului (Ombudsmanului).
Izolatorul Inspectoratului de Poliție Glodeni a fost sistat în ianuarie 2020, respectiv reținuții sunt plasați în izolatorul Inspectoratului de Poliție Rîșcani. În primul semetru al anului, au fost reținute 11 persoane. Minori, nu au fost reținuți. O singură persoană a reclamat abuzuri la reținere din partea angajaților poliției Glodeni. În același timp, izolatorul de la Fălești nu oferă condiții decente de detenție. În primul semestru al anului, au fost plasate 141 persoane reținute inclusiv de Inspectoratule de Poliție Bălți, CNA, IGPF, etc. Pe motivul stării de urgență, reținuții au fost deținuți de până la 7 zile în condiții de detenție incompatibile. Menționăm că nu există plângeri cu privire la detenția în condiții inumane. La momentul vizitei, nu erau persoane reținute. Potrivit, registrului plângerilor despre acte de tortură, există mențiuni despre 6 plângeri de abuz și acte de violență la reținere din partea angajaților Inspectoratului de Poliție Fălești. Cazurile au fost remise organelor procuraturii. Ambele instituții au fost cooperante pe durata vizitelor.
Rezultatele și concluziile asupra vizitelor de monitorizare vor fi cumulate în rapoartele de vizită și un raport tematic final. În cazul în care vor fi formulate recomandări, Avocatul Poporului va emite, în temeiul art.24 a Legii nr.52/2014 cu privire la Avocatul Poporului, un aviz obligatoriu pentru instituția vizată în vederea ameliorării comportamentului faţă de persoanele private de libertate, a îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie şi a prevenirii torturii.
Aceste vizite de monitorizare sunt organizate în cadrul proiectului „Apărătorii împotriva torturii” implementat de Oficiul Avocatului Poporului cu susținerea financiară a Uniunii Europene și a Fundației Soros-Moldova.
