La 26 aprilie 2024, reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului au desfășurat o vizită de studiu pentru un grup de masteranzi din cadrul Programului de master Drepturile omului și democratizare la Centrul de Studii Europene al Universității de Stat din Erevan. Această activitate a avut scopul de a informa masteranzii despre rolul Instituției Ombudsmanului în societate și domeniile de intervenție ce contribuie la respectarea drepturilor fundamentale.
Participații vizitei de studiu sunt beneficiarii mobilității academice ai programului de master Drept public și guvernare electronică de la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Stat din Moldova. Astfel, pentru a face cunoștință îndeaproape cu sistemul drepturilor omului în Moldova, masteranzii participă la întrevederi cu reprezentanții autorităților publice și instituțiilor naționale și internaționale relevante.
În acest context, reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului au avut ocazia de a prezenta componența instituțională și funcțiile Instituției Naționale pentru Drepturile Omului în societate. Totodată, a fost abordată importanța acreditării Oficiului Avocatului Poporului cu statutul “A”, fiind o confirmare a asigurării pluralismului, independenței și eficacității al Instituției Naționale pentru Drepturile Omului potrivit Principiilor de la Paris.
Ulterior, participanții vizitei au aflat în mod detaliat despre rolul Avocatului Poporului pentru Drepturile Copilului în promovarea implementării prevederilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului și ale altor tratate în domeniu la care Republica Moldova este parte. În mod deosebit, au fost discutate activitățile Ombudsmanului copilului în domeniul monitorizării politicilor publice și informării copiilor cu privire la drepturile și libertățile sale.
Discuțiile din cadrul vizitei au fost încheiate cu abordarea acțiunilor Oficiului Avocatului Poporului în domeniul prevenirii torturi și relelor tratamente în locurile de privațiune de libertate. Ca urmare, au fost descrise procesele de colectare a datelor privind condițiile de detenție, cât și metodele de consolidare a cunoștințelor specialiștilor în domeniul combaterii torturii în activitatea profesională.
