La 1 septembrie 2022, șeful Reprezentanței Varnița a Oficiului Avocatului Poporului, Veaceslav Ursu, a participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar a instituției de învățământ Liceului Teoretic ”Lucian Blaga”, cu predare în limba română, din mun. Tiraspol.
Cu prilejul începutului noului an școlar, Veaceslav Ursu, a adus sincere felicitări elevilor, părinților și profesorilor. Elevilor dorindu-le multă înțelepciune, perseverență și sete de noi cunoștințe, menționând că școala joacă un rol imens în educarea și pregătirea unui om pentru viață .
Șeful Reprezentanței Varnița a înmânat elevilor Liceului Teoretic ”Lucian Blaga” Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, pentru a se familiariza alături de discipoli și părinți despre cea mai largă gamă de drepturilor copiilor.
