Raportul special, elaborat de Avocatului Poporului, aduce în prim-plan un caz ce ridică întrebări despre asigurarea respectării drepturilor persoanelor aflate în custodia statului și standardele aplicate referitoare la prelevarea forțată a probelor biologice.
Investigația, care a durat zece luni (7 februarie 2024 – 30 noiembrie 2024), s-a concentrat asupra unui caz în care un prevenit din Penitenciarul nr. 13 Chișinău a fost supus prelevării forțate de probe biologice, fără a avea acces la un avocat și în condiții ce au dus la multiple leziuni corporale. Acest caz evidențiază lacunele existente în aplicarea procedurilor legale și respectarea drepturilor fundamentale, precum și deficiențe în raportarea și investigarea unor astfel de situații.
La 6 februarie 2024, prevenitul I.I. a fost escortat din penitenciar pentru efectuarea unei proceduri de prelevare forțată a probelor biologice, în baza unui mandat judecătoresc. În momentul returnării în penitenciar, acesta prezenta multiple leziuni corporale și a raportat că a fost agresat fizic de către angajații Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”. Pe baza acestor informații și a plângerilor ulterioare, Avocatului Poporului a declanșat o investigație detaliată pentru a examina legalitatea și proporționalitatea acțiunilor întreprinse de autorități.
Investigația realizată a inclus:
- documentarea detaliată a circumstanțelor cazului prin solicitarea și analiza informațiilor oficiale de la instituțiile implicate, inclusiv Brigada „Fulger”, Procuratura, Centrul de Medicină Legală și Penitenciarul nr. 13;
- analiza standardelor internaționale și a legislației naționale privind prevenirea torturii și protecția persoanelor aflate în custodia statului;
- evaluarea rapoartelor depuse de angajații implicați și a documentației medicale relevante;
- formularea de constatări și recomandări pentru prevenirea unor astfel de situații în viitor.
Urmare acțiunilor de investigație raportul elaborat a evidențiat următoarele aspecte:
- Lipsa unor reglementării complexe, care să corespundă standardelor internaționale, privind prelevarea forțată a probelor biologice într-o cauză penală.
- Forță excesivă: procedura de prelevare a fost marcată de utilizarea disproporționată a forței, soldată cu vătămări grave.
- Drepturi încălcate: deținutul nu a beneficiat de asistență juridică, încălcându-se dreptul la apărare.
- Lacune în raportare: cazul nu a fost raportat prompt, ceea ce a întârziat inițierea unei anchete eficiente.
Raportul elaborat de Avocatul Poporului subliniază necesitatea respectării demnității și drepturilor fiecărei persoane, indiferent de statutul său. Acțiunile documentate în acest caz contravin nu doar legislației naționale, ci și standardelor internaționale privind prevenirea torturii și relelor tratamente.
Acest caz ne reamintește cât de important este ca instituțiile statului să acționeze cu transparență, profesionalism și respect pentru drepturile omului. Prevenirea torturii și a oricărei forme de tratament degradant trebuie să fie o prioritate absolută.
Ombudsmanul, Ceslav Panico, a înaintat autorităților la data de 27 decembrie 2024, 30 de recomandări, printre care:
- Asigurarea accesului la un avocat în toate etapele procedurilor judiciare;
- Elaborarea unor standarde/reglementări privind prelevarea forțată a probelor biologice într-o cauză penală;
- Adoptarea unor metode nonviolente și proporționale în procesul de colectare a probelor biologice;
- Implementarea unor mecanisme eficiente de raportare și investigare a cazurilor de abuz.
Acest raport reprezintă un instrument esențial pentru îmbunătățirea practicilor instituționale ale organelor de drept și prevenirea încălcării drepturilor omului.
Avocatului Poporului va continua monitorizarea cazului și rămâne deschis pentru colaborarea cu autoritățile responsabile pentru implementarea recomandărilor și prevenirea unor astfel de cazuri pe viitor.
Pentru detalii și informații suplimentare apelați Direcția prevenirea torturii din cadrul OAP
(+ 373) 60002641
Raportul integral este disponibil aici: https://ombudsman.md/post-document/alegatii-de-tortura-in-scopul-prelevarii-fortatea-probelor-biologice-intr-o-cauza-penala/
