La data de 30 ianuarie, Curtea Constituțională s-a expus cu privire la prevederile din Legea privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care instituiau un tratament diferențiat între funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care doresc să exercite sau exercită, temporar, alte funcții publice sau de demnitate publică. Curtea a declarat neconstituționale prevederile articolului 44 alin. (5) din lege, care prevedeau încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarului public cu statut special în cazul alegerii sale într-o funcție electivă.
De asemenea, Curtea a stabilit o soluție provizorie până la modificarea legii de către Parlament, stabilind că starea de incompatibilitate a funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ales într-o funcție electivă va fi înlăturată prin suspendarea raporturilor de serviciu.
Avocatul Poporului a prezentat o opinie cu referire la problema aflată în examinare la Curtea Constituțională care poate fi consultată aici: https://ombudsman.md/post-document/opinie-amicus-curiae-pentru-curtea-constitutionala-la-exceptia-de-neconstitutionalitate-a-articolului-44-alin-5-din-legea-nr-288-din-16-decembrie-2016-privind-functionarul-public-cu-statut-special-d/
În opinia prezentată Curții, Avocatul Poporului a menționat că mai multe norme legale care reglementează în mod diferit consecințele juridice ale alegerii unui funcționar public într-o funcție electivă. Spre deosebire de prevederile contestate care stabilesc că, în cazul alegerii într-o funcție electivă, raportul de serviciu al funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne încetează de drept, Legea cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public permite suspendarea din funcție dacă funcționarul este ales într-o funcție de demnitate publică. În acest context, Avocatul Poporului a făcut trimitere la o decizie a Consiliului pentru egalitate în care s-a constatat că tratamentul diferențiat în discuție constituie o discriminare.
Linkul către Hotărârea Curții Constituționale disponibil aici: https://www.constcourt.md/public/ccdoc/hotariri/h_4_2024_179g_2023_rou.pdf
Opinia Avocatului Poporului luată în calcul de Curtea Constituțională în procesul de verificare a constituționalității unor prevederi referitoare la alegerea funcționarilor publici cu statut special în funcții elective
Alte noutăți
8 octombrie 2026
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a transmis Prim-ministrului Republicii Moldova un demers privind procesul de reorganizare a administrației publice centrale (agențiile și alte autorități subordonate Guvernului), anunțat de Guvern la 22 septembrie 2026, solicitând mai multă transparență și asigurarea unui proces de consultare cu părțile interesate și cele care pot fi afectate de reformă. Potrivit informațiilor…
Află mai mult
328 vizualizări
7 octombrie 2026
Percepția populației asupra respectării drepturilor omului în Republica Moldova indică o evoluție pozitivă, deși progresele diferă de la un domeniu la altul. În ultimii doi ani, cele mai importante creșteri au fost înregistrate în cazul dreptului la protecție socială, libertății de conștiință, gândire și religie, dreptului la educație și dreptului la sănătate și asistență medicală.…
Află mai mult
269 vizualizări
6 octombrie 2026
La data de 2 octombrie 2026, Reprezentanța Oficiului Avocatului Poporului din Comrat a organizat, conform planului de activitate și în contextul identificării problemelor sistemice privind accesul egal la justiție, o întâlnire de instruire cu parajuriștii din regiune. Scopul activității a fost consolidarea cooperării cu parajuriștii și sporirea nivelului de educație juridică în domeniul respectării drepturilor…
Află mai mult
95 vizualizări
