Dragi femei și fete,
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, vă adresăm cele mai sincere felicitări și aprecieri pentru contribuția voastră în societate și lupta continuă pentru drepturile și egalitatea de gen.
În fiecare an, pe 8 martie celebrăm Ziua Internațională a Femeii, instituită prin Rezoluția Adunării Generale ONU din 1977, amintindu-ne de realizările sociale, politice și economice ale femeilor din întreaga lume. Este o zi dedicată tuturor eforturilor pe care le-ați depus în promovarea drepturilor egale și dezvoltarea unei societăți mai juste și incluzive.
Această zi este una deosebită și pentru fete. Ne gândim la tinere femei care își construiesc drumul și visele, încurajându-le să-și urmeze pasiunile și să-și dezvolte potențialul în deplină libertate și egalitate. Fetele sunt viitorul societății noastre și merită toată susținerea pentru a-și atinge scopurile și aspirațiile.
Avocații Poporului apreciază progresele înregistrate în Republica Moldova în ceea ce privește drepturile femeilor, precum ar fi ratificarea Convenției de la Istanbul pentru combaterea violenței împotriva femeilor, creșterea numărului de femei în poziții de conducere și adoptarea unor politici menite să înlăture obstacolele care împiedică implicarea femeilor pe piața muncii.
În același timp, înțelegem că mai sunt provocări de depășit. Studiul Oficiului Avocatului Poporului privind percepțiile asupra drepturilor omului în Republica Moldova arată că mai există un drum de parcurs în ceea ce privește respectarea și egalitatea de gen. Astfel, continuăm să lucrăm împreună cu voi și cu toate părțile interesate pentru a depăși provocările și a promova drepturi și oportunități egale pentru toți.
Astăzi și în fiecare zi, suntem alături de voi în lupta pentru drepturi egale și apreciem contribuția voastră în societate.
