La 30 noiembrie 2021 Oficiul Avocatului Poporului în colaborare cu Fundația Soros Moldova și Inspectoratul General de Carabinieri au lansat proiectul „Carabinierii pentru Drepturile Omului”, proiect desfășurat cu suportul financiar al Fundației Soros Moldova.
Beneficiarii proiectului sunt Inspectoratul General de Carabinieri (IGC), Centrul de instrucție al IGC, alte subdiviziuni și angajați ai IGC, precum și persoanele reținute și aflate în custodia carabinierilor. Durata proiectului este de 12 luni.
Scopul proiectului este de a contribui la un proces amplu de monitorizare a activității carabinierilor. În premieră, pentru realizarea monitorizării, OAP preconizează implicarea în proces a publicului larg. Monitorizarea va fi efectuată de Oficiul Avocatului Poporului, prin valorificarea informațiilor obținute și în urma altor activități. Recomandările vor fi aduse la cunoștința publicului în cadrul unui raport tematic, elaborat pe baza monitorizării la finalul proiectului.
De asemenea proiectul, prin activitățile de instruire preconizate, este orientat spre consolidarea capacităților profesionale ale 150 carabinieri în domeniul de prevenire a torturii și de asigurare a drepturilor fundamentale la reținerea persoanei. Pe lângă instruirea carabinierilor în desfășurarea de campanii de monitorizare civică și sensibilizare a opiniei publice privind respectarea drepturilor omului de către carabinieri, proiectul prevede realizarea unei Conferințe teoretico-științifice cu tematica proiectului, sub egida Ombudsmanului.
Pentru informații suplimentare, contactați Alexandru Zubco, șef direcție, Direcția prevenirea torturii Oficiul Avocatului Poporului, director de proiect, telefon: 060002641, email: alexandru.zubco@ombudsman.md
Această activitate are loc în cadrul proiectului „Carabinierii pentru drepturile omului”, finanțat de Fundația Soros Moldova.
