La data de 11 februarie 2026, Reprezentanța Comrat a Oficiului Avocatului Poporului a organizat un eveniment tematic destinat elevilor Școlii profesionale din municipiul Ceadîr-Lunga, având ca scop creșterea nivelului de cultură juridică și familiarizarea tinerilor cu drepturile și obligațiile lor în contextul serviciului militar. La activitate au participat peste 40 de elevi.
În cadrul întâlnirii au fost explicate procedurile de înscriere la evidența militară și de recrutare, subliniindu-se importanța cunoașterii propriilor drepturi pentru evitarea situațiilor abuzive. Un accent deosebit s-a pus pe garanțiile prevăzute de lege pentru elevi, în special dreptul la amânarea serviciului militar pentru finalizarea studiilor , precum și pașii necesari pentru obținerea documentelor justificative.
Participanții au aflat, de asemenea, despre posibilitatea de a opta pentru serviciul civil alternativ, cu durata de 12 luni, prevăzut de Legea nr. 156/2007, în cazul în care convingerile lor nu permit serviciul cu arme. Această formă de serviciu presupune implicarea în activități sociale și comunitare, precum asistență medicală și socială, construcții sau lucrări de amenajare. Pentru tinerii interesați de o carieră militară, au fost prezentate oportunitățile serviciului prin contract, beneficiile sociale și perspectivele de instruire profesională.
În timpul celei de-a doua părți a evenimentului, elevii au adresat întrebări despre criteriile medicale, compatibilitatea serviciului militar cu studiile universitare și consecințele juridice ale neprezentării la convocare. Evenimentul a contribuit la reducerea temerilor legate de vârsta de recrutare și a promovat o abordare responsabilă față de lege, demonstrând că apărarea Republicii Moldova nu este doar o obligație, ci un proces reglementat de stat, în care drepturile fundamentale ale omului sunt respectate și protejate.



