Oficiul Avocatului Poporului anunță concurs pentru selectarea unui grup de 3 (trei) experți/specialiști, care vor elabora Raportul tematic: Dreptul la viață, sănătate, siguranță și securitate în traficul rutier.
Scopul principal al Raportului este de a analiza, inclusiv prin prisma cazuisticii Oficiului Avocatului Poporului, nivelul abordării bazate pe drepturile omului în implementarea mecanismelor și politicilor de protecție a tuturor persoanelor față de circumstanțele ce favorizează producerea accidentelor grave, ceea ce, direct sau indirect, lezează dreptul la viață, sănătate, siguranță și securitate în traficul rutier.
Finalitățile Raportului vor scoate în evidență punctele sensibile legislative și administrative, practicile autorităților direct responsabile care afectează în mod negativ abordarea prevenirii producerii accidentelor grave în traficul rutier, precum și impactul acestora asupra respectării drepturilor omului în Republica Moldova.
Pentru a afla toate detaliile privind condițiile de participare la procedura de achiziție a serviciilor de elaborare a Raportului tematic „Dreptul la viață, sănătate, siguranță și securitate în traficul rutier”, vă rugăm să accesați următorul link.
