31 mai 2024
La data de 30 mai 2024, Avocatul Poporului, Ceslav Panico și Directorul Internațional al Institutului Danez pentru Drepturile Omului, Mette Thygesen, au semnat un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea unui cadru solid de colaborare în domeniul implementării drepturilor omului în Republica Moldova și în regiune. Memorandumul stabilește cinci domenii cheie de cooperare pentru focusarea eforturilor…
Află mai mult
951 vizualizări
29 mai 2024
La 24 mai 2024, Oficiul Avocatului Poporului reprezentat de Șeful Direcției Monitorizare și Raportare, Dumitru Darea, a participat la ședința Consiliului Consultativ instituit pe lângă Agentul Guvernamental al Republicii Moldova. Această reuniune, convocată la inițiativa Agentului Guvernamental interimar cu sprijinul Consiliului Europei, a avut ca obiectiv consolidarea poziției Republicii Moldova în fața Curții Europene a…
Află mai mult
637 vizualizări
28 mai 2024
În cadrul Săptămânii Guvernării Deschise, șefa Direcției gestionarea documentelor și audiență din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, Ada Șimon, a participat la Conferința pentru schimb de bune practici în domeniul prevenirii și combaterii corupției, organizată de Ministerul Afacerilor Interne. În intervenția sa, a fost menționat cadrul normativ și reperele instituționale necesare pentru dezvăluirile de încălcare a…
Află mai mult
700 vizualizări
28 mai 2024
Pe 17 mai 2024, șefa reprezentanței Oficiului Avocatului Poporului la Comrat, Mironova Svetlana, a organizat o întâlnire cu asistenții sociali din raionul Vulcănești. Evenimentul a avut loc în contextul implementării planului de lucru al Oficiului Avocatului Poporului și a priorității IV: „Persoanele în situații de risc și vulnerabilitate beneficiază de protecție, asistență socială, servicii sociale…
Află mai mult
345 vizualizări
27 mai 2024
În perioada 15 și 21 mai 2024, șefa Reprezentanței Oficiului Avocatului Poporului la Comrat, Svetlana Mironova, a organizat o serie de întâlniri cu personalul medical al policlinicii din Basarabeasca și Taraclia. În cadrul acestor întâlniri, participanții au fost informați despre atribuțiile și rolul Avocatului Poporului și Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, inclusiv despre activitățile desfășurate…
Află mai mult
397 vizualizări
24 mai 2024
În perioada 21-23 mai 2024 angajații Oficiului Avocatului Poporului au participat la instruirea ,,Instrumente și tendințe internaționale în domeniul Abordării Bazate pe Drepturile Omului (ABDO)” în cadrul proiectului „Consolidarea mecanismelor Oficiului Avocatului Poporului pentru apărarea drepturilor omului împotriva represaliilor și răzbunării”, implementat cu suportul Ambasadei Finlandei cu sediul la București. Participanții au fost familiarizați cu…
Află mai mult
1.058 vizualizări
24 mai 2024
La 23 mai 2024, Oficiul Avocatului Poporului a semnat un acord de colaborare cu Asociația Obștească „Clinica Juridică” din Bălți, în vederea intensificării relațiilor de colaborare în domeniile de activitate comune, care vizează respectarea şi protejarea drepturilor omului în Republica Moldova. Printre cele mai prioritare obiective ale acordului se regăsesc dezvoltarea relațiilor de colaborare prin…
Află mai mult
596 vizualizări
21 mai 2024
Astăzi, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a întâlni cu Secretara cu atribuții pentru Republica Moldova din cadrul Secției Politice a Ambasadei Canadei la București, Katelynn Wynen. În cadrul acestei întrevederi, Avocatul Poporului a prezentat activitățile desfășurate de Oficiul Avocatului Poporului (OAP), subliniind prioritățile strategice ale OAP și planurile de dezvoltare pentru îmbunătățirea situației drepturilor omului în…
Află mai mult
457 vizualizări
21 mai 2024
La data de 20 mai 2024, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, și șeful reprezentanței Varnița al Oficiului Avocatului Poporului, Veaceslav Ursu, au participat la masa rotundă regională, în cadrul căreia au fost discutate asigurarea accesului liber la justiție pentru cetățenii din regiunea transnistreană ca urmare a modificării hărții judecătorești. În cuvântul său de salut, Ombudsmanul a…
Află mai mult
985 vizualizări
20 mai 2024
În perioada 15-16 mai, echipa Oficiului Avocatului Poporului și membrii Consiliului Consultativ pentru prevenirea încălcării drepturilor persoanelor refugiate au desfășurat o vizită de studiu la instituțiile din domeniul drepturilor omului din Lisabona, Portugalia. Scopul acestei vizite a fost consolidarea dialogului și cooperării între Instituțiile Naționale pentru Drepturile Omului (INDO) din Portugalia și Republica Moldova, în…
Află mai mult
354 vizualizări
17 mai 2024
Avocatul Poporului, Ceslav Panico salută eliberarea din detenție a activistului civic, Victor Pleșcanov și înalt apreciază intervenția pe acest caz a Ambasadei Statelor Unite ale Americii, Ambasadei Marii Britanii, Biroului Politici de Reintegrare, Asociației Promo-LEX etc. Cazul activistului civic Victor Pleșcanov, precum și ale altor persoane deținute ilegal în închisorile din stânga Nistrului, reprezintă subiecte…
Află mai mult
554 vizualizări
10 mai 2024
La 23 aprilie 2024, Curtea Constituțională a emis o hotărâre cu privire la articolul 308/8 din Codul de procedură civilă, care reglementează termenul de judecare a cererilor de instituire a măsurilor de ocrotire judiciară. În esență, Curtea a declarat neconstituțională prevederea care stipula scoatereaa cererii de pe rol în cazul în care instanța nu o…
Află mai mult
578 vizualizări
