La 15 martie 2022, Avocatul Poporului Ceslav Panico s-a întâlnit cu Șeful Misiunii OSCE în Moldova Claus Neukirch, care au abordat situația cu privire la respectarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului în Republicii Moldova, inclusiv în regiunea transnistriană.
În cadrul întrevederii s-au discutat subiecte cu privire la situația refugiaților ucraineni, eforturile depuse de Oficiului Avocatului Poporului pentru protejarea și promovarea drepturilor omului, nemijlocit activitatea care o desfășoară Reprezentanța Varnița în regiunea transnistreană. Avocatul Poporului a atras atenția asupra unor aspecte care necesită o atenție precaută privind asigurarea drepturilor omului în partea stângă a Nistrului.
Cei doi reprezentanți oficiali și-au manifestat deschidere și interes pentru o colaborare în domeniul drepturilor omului în beneficiul persoanelor indiferent de hotarele interne de pe teritoriul Republicii Moldova.
