La 1 decembrie 2022, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a solicitat Curții Constituționale exercitarea controlului constituționalității cuvântului „locomotorii” din conținutul art. 213 alin. (3) al Codului de procedură civilă, precum și a redacției alin. (11) al art. 216 din Codul de procedură civilă, în măsură în care nu este prevăzută posibilitatea audierii martorului persoană cu dizabilități prin intermediul videoconferinței la sediul unei alte instituții decît cele prevăzute în lege, cum ar fi, instituției de asistență socială sau la sediul autorității tutelare, etc.
La originea sesizării a stat adresarea Centrului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități prin care a susținut că prevederile respective din Codul de procedură civilă restrânge dreptul persoanelor cu dizabilități de a participa în ședința de judecată prin intermediul videoconferinței.
Ombudsmanul a notat că pe acest caz Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a emis Avizulul consultativ din 14 martie 2022, prin care a constatat că prevederile respective sunt discriminatorii[1].
Alineatul (3) al articolului 213 din Codul de procedură civilă instituie posibilitatea participantului care nu se poate prezenta la ședința de judecată de a solicita să fie audiat prin intermediul videoconferinței. Tratamentul mai puțin favorabil se manifestă prin neadmiterea participării la ședințele de judecată prin intermediul videoconferinței a participanților cu dizabilități, alta decât cea locomotorie, în cazul în care acesta nu se poate prezenta fizic la ședință.
Ombudsmanul susține că prin aceste prevederi nu se acordă o acomodare rezonabilă a necesităților tuturor persoanelor cu dizabilități care au calitate de participant la proces, indiferent de forma de dizabilitate, pentru a le oferi posibilitatea să fie audiați pin intermediul videoconferinței.
Prevederile alin. (11) din art. 216 din Codul de procedură civilă îngrădesc dreptul persoanelor cu dizabilități – martori într-un proces civil să fie audiați prin intermediul videoconferinţei, într-o altă instituție decât la biroul notarial, la sediul organului de probaţiune sau biroul executorului judecătoresc. Persoanele cu dizabilități, care din cauza inaccesibilității infrastructurii relevante, locului de trai în mediul rural, nivelului scăzut de venituri, precum și a altor împrejurări, nu pot să se prezinte la sediul instanței de judecată pentru a depune mărturiile într-un proces civil, se află într-o poziție defavorabilă, deoarece tratamentul instituit de prevederea normativă, deși este una neutră, dezavantajează aceste persoane.
Deși are un scop legitim, această practică poate genera consecințe nefavorabile pentru persoana cu dizabilități, deoarece din cauza vulnerabilității este pusă într-o situație defavorabilă pentru că audierea la biroul notarial sau al executorului judecătoresc ar prevedea anumite costuri, pe care persoana cu dizabilități ar fi în dificultate a le suporta.
Autorul consideră că cerințele prevăzute de art. 216 alin. (11) din Codul de procedură civilă ar putea fi realizate și la sediul organelor de asistență socială și al autorității tutelare sau la oricare altă entitate care dispune de dotări tehnice corespunzătoare și poate să asigure identificarea martorului.
Avocatul Poporului notează că Pandemia de COVID-19 a avut un impact negativ și asupra exercitării dreptului la un proces echitabil. Comunicarea directă a justițiabililor cu sistemul judiciar a fost dificilă, cum ar fi, din cauza amânării examinării anumitor categorii de cauze, modificări ale termenelor etc. O soluție alternativă pentru ședințele de judecată, a fost utilizarea sistemelor de videoconferință. Anume aceasta a servit drept un catalizator puternic ce a accelerat procesul de digitalizare al actului de înfăptuire a justiției, precum gestionarea audierilor de la distanță.
Ombudsmanul consideră că cadrul normativ național care acordă posibilitatea participanților la proces de a fi audiați prin intermediul videoconferinţei trebuie să fie eficient, clar și accesibil pentru toți justițiabilii, mai ales pentru cei din grupurile vulnerabile.
Avocatul Poporului consideră că tehnologia informației ar trebui să fie un instrument sau un mijloc de îmbunătățire a administrării justiției, de a facilita accesul justițiabililor la instanțe și de a consolida garanțiile prevăzute la articolul 6 din CEDO.
În acest sens, Avocatul Poporului susține că statul trebuie să întreprindă măsuri de incluziune socială în toate domeniile, inclusiv ajustări de ordin procedural în domeniul justiţiei în vederea admiterii la proces în regim de videoconferință a tuturor categoriilor de participanți.
În concluzie, Ombudsmanul a susținut că din moment ce statul a oferit un beneficiu prin asigurarea accesului la justiție prin videoconferințe acesta trebuie asigurat tuturor persoanelor, indiferent de statut. Or, nesocotirea acestui standard ar putea echivala cu încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
[1] http://egalitate.md/wp-content/uploads/2016/04/Aviz-art.-213-si-216-CPC_votat.pdf
