Întâlnirea Avocaților Poporului cu Viceprim-ministru pentru Reintegrare
La data de 4 martie 2022, Avocatul Poporului Ceslav Panico și Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului Maia Bănărescu au avut o întrevedere cu Viceprim-ministru pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, în cadrul căreia au discutat diverse aspecte ale monitorizării și apărării drepturilor omului în regiunea transnistreană, activitatea Reprezentanței Varnița a Oficiului Avocatului Poporului.
Avocatul Poporului Ceslav Panico s-a expus asupra activităților planificate a Oficiului Avocatului Poporului, tangențiale și pentru regiunea din stânga Nistrului precum și despre unele probleme privind drepturile omului în regiunea transnistreană.
Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului Maia Bănărescu a discutat pe segmentul drepturilor copiilor în regiunea transnistreană care a venit cu îndemnul către Guvern să susțină în continuare respectarea drepturilor copiilor de a învăța în școlile cu predare în limba română și să susțină ideea deschiderii unui complex educațional mulifunctional în Bender.
Viceprim-ministru pentru Reintegrare, Oleg Serebrian și-a exprimat aprecierea pentru implicarea Avocaților Poporului în apărarea drepturilor omului de pe întreg teritoriul Republicii Moldova inclusiv din regiunea transnistreană.
Alte noutăți
2 noiembrie 2026
În anul curent, ENOC marchează cea de-a 30-a aniversare. Cu această ocazie, a fost elaborat un video la care au contribuit foști și actuali membri ENOC, inclusiv Vasile Coroi, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului din Republica Moldova, coordonatoarea Secretariatului ENOC și o tânără consilieră membră a Rețelei Europene a Tinerilor Consilieri (European Network of Young…
Află mai mult
47 vizualizări
26 octombrie 2026
La data de 23 octombrie 2026, Svetlana Mironova șefa Reprezentanței Oficiului Avocatului Poporului de la Comrat, Svetlana Mironova, a organizat o întâlnire cu beneficiarii și părinții beneficiarilor centrului de reabilitare din satul Cioc-Maidan, raionul Comrat, întâlnirea având subiectul de protecție a drepturilor omului. Tuturor participanților li s-au prezentat informații despre atribuțiile Avocatului Poporului și ale…
Află mai mult
206 vizualizări
26 octombrie 2026
În contextul educației juridice a elevilor și studenților și al săptămânii informaționale anunțate privind prevenirea traficului, Reprezentanța Oficiului Avocatului Poporului de la Comrat a desfășurat în zilele de 20 și 21 octombrie două întruniri: una cu elevii clasei a VIII-a „A” la subiectul „Prevenirea traficului de ființe umane” la Liceul „Dimitri Caracioban” din Comrat și…
Află mai mult
237 vizualizări
