Astăzi, 3 iunie 2025, la Oficiul Avocatului Poporului a avut loc o întrevedere cu membrii delegației Comitetului european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT), aflată într-o vizită ad-hoc în Republica Moldova.
La întrevedere au participat Avocatul Poporului, Ceslav Panico, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, Secretarul General al Oficiului Avocatului Poporului, Vladimir Cojocaru, șeful Direcției prevenirea torturii, Alexandru Zubco, precum și membrii Consiliului pentru prevenirea torturii: Gheorghe Bosîi și Arcadie Astrahan.
CPT este un organism al Consiliului Europei, care are mandatul de a vizita locurile unde se află persoane private de libertate, în scopul prevenirii torturii și a tratamentelor inumane sau degradante. Vizitele sunt inopinate și urmăresc evaluarea situației reale din teren, inclusiv prin discuții directe cu persoanele deținute și autoritățile naționale.
Vizita delegației CPT în Republica Moldova va continua și în alte instituții relevante din țară.
