La 15 aprilie 2024, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a participat la ședința informală a Comitetului ONU pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare. În cadrul acestei întâlniri, Ombudsmanul a discutat despre provocările referitoare la respectarea drepturilor persoanelor de etnie romă, accesul persoanelor din grupurile minorităților naționale la informațiile de interes public, școlarizarea copiilor de etnie romă etc.
Ombudsmanul a subliniat că una dintre problemele majore discutate a apărut odată cu începerea conflictului armat dintre Rusia și Ucraina, când Republica Moldova s-a confruntat cu un număr impunător de persoane care fugeau de pe urma agresiunii militare și solicitau protecție pe teritoriul statului nostru. Ca urmare, odată ce aceste persoane au fost cazate în unele centre de plasament temporar, s-a constatat apariția fenomenului de segregare a persoanelor ucrainene de etnie romă. În timpul vizitelor de monitorizare, echipa Oficiului Avocatului Poporului a identificat situații în care unele centre refuzau să cazeze ucrainenii de etnie romă sau în care cazarea temporară era destinată predominant persoanelor de etnie romă.[1]
De asemenea, Ombudsmanul a subliniat preocuparea legată de lipsa de informații din regiunea separatistă din stânga Nistrului, unde accesul Instituției Naționale pentru Drepturile Omului este blocat, iar din informațiile deținute de la diferite organizații necomerciale de profil, situația respectării drepturilor omului în regiune s-a deteriorat semnificativ, în ultima perioadă.
În cadrul discuțiilor, Ombudsmanul a abordat mai multe tematici importante cu Comitetul ONU care de asemenea se regăsesc și în Raportul său alternativ[2]. Acestea includ discriminarea romilor ucraineni cazați în centrele de plasament temporare, nivelul scăzut de școlarizare a copiilor de etnie romă, lipsa unui mecanism eficient de promovare a limbilor naționalităților minoritare și problema discriminării și intoleranței autorităților publice locale față de persoanele LGBTQ+ din regiunea Găgăuzia.
Amintim că Avocatul Poporului are mandatul de a raporta situația drepturilor omului din Republica Moldova la nivel internațional, în special în fața organismelor și organizațiilor internaționale relevante. Această activitate de raportare este parte integrantă a responsabilităților sale de a reprezenta și apăra interesele și drepturile cetățenilor moldoveni în fața comunității internaționale. Prin aceste atribuții, Avocatul Poporului contribuie la consolidarea respectării drepturilor omului în țară și la promovarea valorilor democratice și a statului de drept la nivel global.
[1] https://ombudsman.md/post-document/raport-privind-respectarea-drepturilor-si-libertatilor-omului-in-republica-moldova-in-anul-2022/
[2] https://ombudsman.md/post-document/raportul-alternativ-al-oficiului-avocatului-poporului-in-baza-conventiei-onu-privind-eliminarea-tuturor-formelor-de-discriminare-rasiala-2024/
