La 8 septembrie 2025 a avut loc cea de-a doua întrunire dintre Oficiul Avocatului Poporului și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), desfășurată în cadrul proiectului Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei „Promovarea dialogului pe mai multe niveluri, a guvernării deschise și a drepturilor omului la nivel local în Republica Moldova (2025–2028)”.
Discuțiile au vizat consolidarea cooperării dintre cele două instituții și identificarea unor direcții strategice comune în domeniul drepturilor omului la nivel local. Ședința, organizată într-un format participativ – cu lucrul în grupuri, dezbateri plenare și dialog facilitat – a permis schimbul de opinii și conturarea unor prime idei care urmează să fie analizate și dezvoltate ulterior. Acestea vor servi drept bază pentru un plan comun de acțiuni OAP–CALM, menit să sprijine integrarea unei abordări bazate pe drepturile omului în procesele decizionale la nivel local.
Reamintim că prima ședință comună OAP–CALM a avut loc pe 17 aprilie 2025, detalii fiind disponibile aici: https://ombudsman.md/un-parteneriat-mai-activ-in-guvernanta-locala-democratica-si-promovarii-drepturilor-omului-la-nivel-comunitar/