25 iunie 2024
Proiectul „Consolidarea mecanismelor Oficiului Avocatului Poporului pentru apărarea drepturilor omului împotriva represaliilor și răzbunării”, implementat de Oficiul Avocatului Poporului cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București, a continuat cu organizarea unei sesiuni de instruire pentru angajații Oficiului, axată pe protecția jurnaliștilor. În perioada 20-21 mai 2024, a avut loc trainingul intitulat „Identificarea, investigarea și protecția jurnaliștilor…
Află mai mult
538 vizualizări
25 iunie 2024
La 24 iunie 2024, Oficiul Avocatului Poporului (OAP), reprezentat de Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a semnat un acord de colaborare cu AO Clinica Juridică de Consultanță în Afaceri ASEM (CJCA ASEM), reprezentată de Directoarea, Alexandra Tighineanu. Acordul prevede activități comune pentru sprijinirea tinerilor specialiști și îmbunătățirea colaborării între cele două instituții. Vor fi organizate evenimente…
Află mai mult
647 vizualizări
24 iunie 2024
Circa 1,19 milioane de oameni mor anual în urma accidentelor rutiere, acestea fiind cauza principală de deces între copii și adulți cu vârste cuprinse între 5 și 29 de ani. Aproximativ 92% din decesele înregistrate la nivel mondial au loc pe drumurile din țările cu venituri mici și medii, chiar dacă acestea dețin doar aproximativ…
Află mai mult
5.977 vizualizări
20 iunie 2024
Astăzi, 20 iunie, marcăm Ziua Mondială a Refugiatului, o zi desemnată de Organizația Națiunilor Unite pentru a spori empatia și înțelegerea față de persoanele refugiate și dificultățile cu care acestea se confruntă. Această zi ne oferă, de asemenea, oportunitatea de a reflecta asupra provocărilor și eforturilor depuse de toți cei implicați în găsirea soluțiilor durabile…
Află mai mult
467 vizualizări
18 iunie 2024
Pe data de 12 iunie, Svetlana Mironova, șefa Reprezentanței Oficiului Avocatului Poporului în Comrat, a organizat o masă rotundă cu tema „Respectarea drepturilor locuitorilor din UTA Găgăuzia în ceea ce privește practicarea culturii fizice și a sportului”. Evenimentul a fost parte a planului de activitate al reprezentanței pentru monitorizarea drepturilor la accesul la activități de…
Află mai mult
495 vizualizări
18 iunie 2024
În perioada 11 – 12 iunie, reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului și membrii Consiliului Consultativ pentru prevenirea încălcării drepturilor persoanelor refugiate au participat la Conferința „Drepturile omului și migrația în contextul dezastrelor naturale și al situațiilor de urgență” din Ankara, Turcia. Evenimentul a reprezentat o platformă importantă pentru abordarea problemelor majore privind drepturile omului și migrația…
Află mai mult
769 vizualizări
10 iunie 2024
La data de 05 iunie 2024 Avocatul Poporului a transmis o propunere către Ministerul Finanțelor, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării de modificare a Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar prin majorarea clasei de salarizare pentru asistenții medicali din cadrul instituțiilor de învățământ. Propunerea Avocatului Poporului a fost precedată de…
Află mai mult
522 vizualizări
10 iunie 2024
Avocatul Poporului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Consiliul Consultativ pentru prevenirea încălcării drepturilor persoanelor refugiate din Ucraina și Organizațiile Societății Civile semnatare își exprimă îngrijorarea în legătură cu încetarea activității mai multor Centre de Plasament pentru Refugiați (în continuare CPTR) ca urmare a implementării Strategiei de consolidare a centrelor de plasament pentru refugiați ”EXIT” (în…
Află mai mult
1.175 vizualizări
5 iunie 2024
În fiecare an la data de 5 iunie, întreaga comunitate internațională sărbătorește Ziua Mondială a Mediului pentru a sensibiliza societatea cu privire la importanța protecției mediului înconjurător. Acest eveniment fost instituit în 1972 de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite și a devenit un prilej important pentru conștientizarea problemelor de mediu și promovarea practicilor sustenabile…
Află mai mult
1.299 vizualizări
3 iunie 2024
În perioada 27-30 mai 2024, o delegație a Oficiului Avocatului Poporului și a reprezentanților Consiliului pentru Egalitate și Direcției Drepturile Omului și Cooperarea cu Societatea Civilă din cadrul Cancelariei de Stat a Republicii Moldova a participat la o vizită de studiu organizată de către Institutul Danez pentru Drepturile Omului din Copenhaga, Danemarca. Obiectivul acestei vizite…
Află mai mult
711 vizualizări
31 mai 2024
La data de 30 mai 2024, Avocatul Poporului, Ceslav Panico și Directorul Internațional al Institutului Danez pentru Drepturile Omului, Mette Thygesen, au semnat un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea unui cadru solid de colaborare în domeniul implementării drepturilor omului în Republica Moldova și în regiune. Memorandumul stabilește cinci domenii cheie de cooperare pentru focusarea eforturilor…
Află mai mult
990 vizualizări
29 mai 2024
La 24 mai 2024, Oficiul Avocatului Poporului reprezentat de Șeful Direcției Monitorizare și Raportare, Dumitru Darea, a participat la ședința Consiliului Consultativ instituit pe lângă Agentul Guvernamental al Republicii Moldova. Această reuniune, convocată la inițiativa Agentului Guvernamental interimar cu sprijinul Consiliului Europei, a avut ca obiectiv consolidarea poziției Republicii Moldova în fața Curții Europene a…
Află mai mult
654 vizualizări
