Oficiul Avocatului Poporului invită reprezentanții mass-media la prezentarea Raportului privind respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în Republica Moldova în anul 2018. Evenimentul va avea loc pe 19 aprilie curent, cu începere de la ora 10.00, în sala de conferințe a Hotelului Jolly Alon.
Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, va face făcute publice constatările privind starea de lucruri în domeniul respectării drepturilor omului în ţara noastră, gradul de realizare a angajamentelor asumate de Republica Moldova, prin aderarea la mecanismele internaționale în domeniul drepturilor omului. Totodată, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, se va referi la evoluțiile privind respectarea drepturilor copilului în 2018.
Ombudsmanii vor evidenţia problemele majore din sfera dată și recomandările avansate pentru îmbunătățirea situației în ceea ce privește respectarea drepturilor omului în Republica Moldova. Textul Raportului poate fi găsit pe pagina oficială a Oficiului Avocatului Poporului (http://ombudsman.md/wp-content/uploads/2019/03/RAPORT_2018-1.pdf).
Direcția promovarea drepturilor omului
și comunicare a Oficiului Avocatului Poporului
Tel.: 060002656
