Pe 4 martie 2025, Oficiul Avocatului Poporului a găzduit delegația Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, aflată într-o vizită de monitorizare în Republica Moldova, care se desfășoară în perioada 4-6 martie 2025. Această vizită are loc în baza prevederilor Cartei Europene a Autonomiei Locale, document ratificat de Republica Moldova în 1997, și urmărește evaluarea respectării angajamentelor asumate de țara noastră în domeniul democrației locale și regionale.
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a discutat cu delegația Congresului, care include doi co-raportori – Gudrun Mosler-Toernstroem (Austria) și Urs Janett (Elveția) -, expertul Prof. Tania Groppi (Italia), vicepreședinta Grupului de Experți Independenți privind Carta Europeană a Autonomiei Locale, precum și reprezentanți ai Secretariatului Congresului.
În cadrul întâlnirii, Ombudsmanul a oferit o prezentare a activității Oficiului Avocatului Poporului, explicând rolul și atribuțiile instituției, precum și modul în care aceasta colaborează cu autoritățile publice locale.
Discuțiile s-au concentrat pe contribuția administrației locale la apărarea și promovarea drepturilor omului, precum și pe progresele înregistrate în implementarea Recomandării 436 (2019) privind democrația locală și regională în Republica Moldova. De asemenea, au fost abordate dificultățile întâmpinate în aplicarea principiilor autonomiei locale și soluțiile prin care autoritățile locale pot susține respectarea drepturilor fundamentale la nivel comunitar.
Vizita de monitorizare a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei face parte din procesul periodic de evaluare a statelor membre ale Consiliului Europei. La finalul acestei vizite, va fi elaborat un raport oficial, însoțit de o serie de recomandări privind autonomia locală în Republica Moldova, care vor fi transmise autorităților naționale.
Oficiul Avocatului Poporului reafirmă necesitatea unei cooperări strânse între autoritățile locale, regionale și partenerii internaționali, pentru a consolida democrația locală și a asigura respectarea drepturilor omului în Republica Moldova.
