În perioada 11 – 12 iunie, reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului și membrii Consiliului Consultativ pentru prevenirea încălcării drepturilor persoanelor refugiate au participat la Conferința „Drepturile omului și migrația în contextul dezastrelor naturale și al situațiilor de urgență” din Ankara, Turcia. Evenimentul a reprezentat o platformă importantă pentru abordarea problemelor majore privind drepturile omului și migrația în contextul dezastrelor naturale și al situațiilor de urgență.
La conferință au participat reprezentanți ai agențiilor guvernamentale, organizațiilor internaționale, barourilor și societății civile din Turcia. Scopul evenimentului a fost de a analiza și promova jurisprudența, standardele internaționale și bunele practici în gestionarea dezastrelor naturale, accesul la justiție și la identitate pentru persoanele strămutate, precum și protecția persoanelor vulnerabile, inclusiv copiii, în vederea îmbunătățirii răspunsului și colaborării instituțiilor implicate.
Principalele teme abordate în cadrul conferinței au inclus:
- Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și inițiativele Consiliului Europei referitoare la dezastrele naturale;
- Standardele internaționale și bunele practici în caz de dezastre naturale și situații de urgență;
- Accesul la justiție și la alte căi de atac pentru persoanele strămutate din cauza dezastrelor naturale;
- Accesul la identitate și la înregistrare: aspecte juridice și practice;
- Abordarea nevoilor specifice ale copiilor și ale altor persoane aflate într-o situație vulnerabilă;
- Restricții privind libertatea de circulație și accesul la servicii.
Carolina Cazaciuc, șefă a Direcției examinarea cererilor și protecția persoanelor din cadrul Oficiului Avocatului Poporului și coordonatoare a Consiliului Consultativ pentru prevenirea încălcării drepturilor persoanelor refugiate, creat pe lângă Oficiului Avocatului Poporului, a prezentat experiența consiliului în monitorizarea respectării drepturilor persoanelor strămutate și refugiate din Ucraina, în contextul asigurării libertății de circulație și accesului la servicii. S-a discutat despre starea de urgență din Republica Moldova în perioada 24 februarie 2022 – 30 decembrie 2023, modalitățile de intrare în Republica Moldova pentru persoanele refugiate/strămutate din Ucraina și accesul acestora la servicii de cazare în țară. Cea mai recentă preocupare a Avocatului Poporului și a membrilor consiliului consultativ a fost Declarația publică referitoare la Strategia „EXIT” privind încheierea activității mai multor Centre de Plasament pentru Refugiați (CPTR) în contextul implementării Strategiei de consolidare a acestor centre.
Andrei Lutenco, membru al Consiliului Consultativ pentru prevenirea încălcării drepturilor persoanelor refugiate, a prezentat bunele practici și contribuția organizațiilor societății civile și a voluntarilor în mobilizarea și acordarea ajutorului persoanelor strămutate sau afectate de situații de urgență. Prezentarea s-a concentrat în special pe experiența acumulată în timpul crizei Covid și a conflictului din Ucraina, evidențiind capacitatea societății civile de a răspunde rapid și eficient în fața dezastrelor naturale și a altor situații critice.
Conferința din Ankara a subliniat importanța colaborării internaționale și necesitatea îmbunătățirii continuă a politicilor și practicilor în domeniul drepturilor omului și migrației în contextul dezastrelor naturale și situațiilor de urgență. În același timp, evenimentul a evidențiat rolul important al societății civile în sprijinul persoanelor vulnerabile și în gestionarea eficientă a crizelor umanitare, stabilind baze solide pentru viitoarele inițiative și colaborări în acest domeniu.
Conferința a fost organizată în cadrul acțiunii comune a Uniunii Europene/Consiliului Europei privind „Consolidarea protecției drepturilor omului în contextul migrației în Turcia”, cofinanțată de Uniunea Europeană și Consiliul Europei în cadrul programului „Facilitatea orizontală pentru Balcanii de Vest și Turcia”. Evenimentul a fost organizat în cooperare cu Proiectul Consiliului Europei „Consolidarea protecției drepturilor omului în contextul refugiaților și migranților în Republica Moldova”, finanțat în cadrul Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021-2024.
