Avocatul Poporului pledează pentru aplicarea măsurilor alternative detenției pe durata crizei epidemiologice

În demersurile expediate pe numele procurorului general, Alexandr Stoianoglo, și președintelui interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Luiza Gafton, Avocatul Poporului solicită aplicarea în perioada stării de urgență a unor măsuri alternative detenției pentru categoriile de infracțiuni mai puțin grave, în care sunt vizate persoane cu vârsta de peste 50 ani și cu boli cronice (plasarea la domiciliu, monitorizare electronică etc.), pentru asigurarea dreptului la viață și sănătate al persoanelor. În acest scop se avansează ideea reevaluării situației persoanelor aflate sub anchetă din cadrul izolatoarelor de urmărire penală.
Avocatul Poporului menționează că o atare decizie este oportună în condițiile supraaglomerării instituțiilor penitenciare, a insuficienței cadrelor medicale în subdiviziunile Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), inclusiv a igienei precare în instituțiile de detenție. Mihail Cotorobai reiterează faptul că a fost informat despre situații concrete în care angajați din cadrul instituțiilor penitenciare au febră, despre lipsa echipamentelor necesare de prevenire și tratare a Coronavirusului de tip nou în penitenciare, în special în cadrul instituției penitenciare nr.16-Pruncul (spital penitenciar).
Mihail Cotorobai menționează că, deși Ministerul Justiției în colaborare cu ANP a emis dispoziții interne în vederea prevenirii răspândirii epidemiei de COVID-19 în instituțiile penitenciare, aceste acțiuni nu sunt suficiente. Astfel, s-a dispus identificarea unor spații/celule pentru plasarea persoanelor în privința cărora instanța/instanțele de judecată au admis demersurile procurorilor de aplicare a măsurilor preventive arestului preventiv. Funcționarii Oficiului Avocatului Poporului au constatat însă că în instituțiile penitenciare ce au și statut de izolator nu sunt suficiente spații/celule, iar în unele penitenciare acestea se află în același bloc în care persoanele își ispășesc pedeapsa privativă de libertate. Mai mult, celulele destinate persoanelor plasate în arest preventiv de obicei se află pe același etaj.
În demersuri se mai amintește de faptul că, potrivit rapoartelor Ombudsmanului, Consiliului pentru prevenirea torturii[1] și ANP, există probleme legate de ventilarea celulelor, care nu pot fi soluționate din cauza edificiilor vechi. Astfel, există riscul iminent ca instituțiile penitenciare să nu poată preveni propagarea maladiei, iar cele civile să nu poată asigura tratamentul persoanelor infectate.
2020 /03 /24
P:S: Răspunsul Consiliului Superior al Magistraturii
Raspunsul parvenit de la Procuratura Generală
Direcția promovarea drepturilor omului și comunicare
Tel.: 060002656
Direcția prevenirea torturii
Tel.: 060002641