În scopul implementării depline a Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a înaintat în temeiul art. 27 lit. a) al Legii 52/2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) Comisiei protecție socială, sănătate și familie și Ministerului Muncii și Protecției Sociale, propuneri de modificare a Legii 499/1999 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, a constatat tratamentul defavorizat generat de Legea nr. 499/1999 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni, în măsura în care se referă la copiii cu dizabilități. Potrivit art. 2 alin. (2) „în cazul în care persoana îndeplinește condițiile pentru obținerea mai multor tipuri de alocații, stabilite prin lege, cu excepția alocației pentru îngrijire, însoțire și supraveghere, acesteia i se stabilește o singură alocație”. Ombudsmanul consideră că această prevedere vine în contradicție cu principiul interesului superior al copilului, iar obligația statului este să facă diferența dintre situațiile specifice, dar care pot fi întrunite simultan la unii copii. Este cazul copiilor care odată ce beneficiază de alocație pentru grad de dizabilitate, urmare a decesului unuia dintre întreținători, nu pot beneficia simultan și de alocație pentru pierderea întreținătorului. Acest lucru vine în contradicție cu prevederile Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, ce urmărește să asigure atît respectarea deplină cît și eficacitatea tuturor drepturilor recunoscute în Convenție. Un element important în viziunea Ombudsmanului, este situația de vulnerabilitate a copilului, cum ar fi dizabilitatea. Interesul superior al unui copil aflat într-o situație specifică de vulnerabilitate poate fi diferită de al altor copii. Autoritățile și factorii de decizie în acest caz, trebuie să ia în considerație diferitele tipuri și grade de vulnerabilitate pentru fiecare copil în parte, deoarece fiecare copil este unic și fiecare situație de vulnerabilitate trebuie evaluată în funcție de unicitatea copilului și situația în care se află.
Подписаться на рассылку
Будьте в курсе последних новостей. Заполните форму ниже и получайте обновления прямо на свой почтовый ящик!
Управление народного адвоката, также известное как Омбудсмен или Народный адвокат, представляет Национальное учреждение по правам человека, независимое и беспристрастное институциональное учреждение, задачей которого является защита интересов и прав граждан от злоупотреблений и халатности, совершаемых властями или другие влиятельные субъекты в государстве.
Международные организации
- Organizaţia Naţiunilor Unite
- Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului
- UNICEF Moldova
- UNDP Moldova
- UNHCR Moldova
- Misiunea OSCE în Moldova
- Asociaţia pentru Prevenirea Torturii
- Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei
- Consiliul Europei
- Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova
- Curtea Europeană pentru Drepturile Omului
- Oficiul Consiliul Europei în Moldova
Партнёры
Контакты
Улица Каля Ешилор 11/3, Кишинёв
Понедельник - Пятница: 08:00 - 17:00
© 2024 Avocatul Poporului Ombudsman. All rights reserved.