Oficiul Avocatului poporului – instituția națională pentru drepturile omului din Republica Moldova
,,Ombudsmanul este considerat în prezent simbolul unui stat democrat, esenţa a tot ceea ce guvernul ar trebui să facă, adică, dezvoltarea bunăstării cetăţeanului, apărarea libertăţilor individuale şi supravegherea birocraţiei administrative pentru ca aceasta să trateze echitabil pe toţi cetăţenii.” Gerald Caiden
Evoluţia institutului Ombudsmanului demonstrează că, deşi este o instituţie nouă, se manifestă printr-un mare grad de adaptabilitate şi credibilitate, răspîndirea rapidă constituind semnul succesului acestei instituţii, care se află în serviciul cetăţeanului.
Ombudsman, cuvînt de provenienţă suedeză, aplicat în limbajul universal, înseamnă autoritatea, persoana, care pledează pentru altul. În sens juridic, Ombudsmanul este o persoană independentă, respectabilă, împuternicită de Parlament sau Guvern pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Prima instituţie constituită pentru a veghea respectarea legilor în administraţie este considerată instituţia suedeză, prevăzută în Constituţia Suediei din 1809, sistemul suedez fiind considerat acel care a creat Ombudsmanul parlamentar. E de menţionat că, caracteristic acestui sistem este ideea de mandatar, adică de persoană care acţionează în baza unei împuterniciri, Ombudsmanul parlamentar suedez fiind un mandatar al Riksdagului.
Se evocă că instituţia ombudsmanului poate fi organizată la nivel naţional, provincial ori local, sub două forme: Ombudsmanul cu competenţă generală, care primeşte orice plîngere a cetăţenilor împotriva abuzurilor şi nedreptăţilor administraţiei şi, în rezultatul examinărilor, solicită administraţiei repunerea acestora în drepturi; Ombudsmanul cu competenţă specială, care controlează anumite servicii sau domenii.
Instituţia Ombudsmanului (mediatorului) s-a statuat după primul război mondial în multe state, avînd la bază modelul suedez, consfinţit constituţional în anul 1809. Statele respective au introdus modelul suedez în ordinea lor juridică, dar profund modificat, cu forme şi variante diverse privind denumirea, componenţa, competenţa, durata mandatului etc. Drept exemplu servesc denumirile naţionale diferite: Comisar Parlamentar în Marea Britanie, Apărător al Poporului în Spania, Mediator în Franţa, Protector al Cetăţeanului în Canada, Delegat Parlamentar al Apărării în Germania, Comisar în Problemele Administraţiei în Cipru, Apărător al Drepturilor Civile în Polonia, Ombudsman pentru Drepturile Omului în Slovenia, Avocatul Poporului în România, Avocat parlamentar în Republica Moldova (Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova), din 2014- Avocat al Poporului, în alte state – mediator public, procuror parlamentar etc.
Printre caracteristicile de bază ale instituţiei Ombudsmanulul pot fi menţionate: misiunea de supraveghere a activităţii administraţiei publice; sarcina de a inspecta, demasca, recomanda şi a da publicităţii rezultatele investigaţiilor.
Funcţiile exercitate de către instituţia Ombudsmanulul, în baza misiunii sale, constau în: supravegherea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a legalităţii, care implică şi funcţiile de cercetare şi control a administraţiei publice; mediere sau sugerare a unor noi măsuri legale; sancţionare sau penalizare a autorităţilor, care provoacă prejudicii în activitatea instituţiei.
Ombudsmanul este o instituţie cu caracteristici speciale, deoarece, spre deosebire de celelalte trei autorităţi publice clasice: legislativă, executivă şi judecătorească, nu are putere de decizie, rolul reducîndu-se la element complementar celor trei autorităţi publice clasice, funcţia principală fiind constatarea corectitudinii acţiunilor administraţiei.
