15 februarie 2023
Avocatul Poporului a fost sesizat de către 28 deținuți condamnați la detențiune pe viață, care își ispășesc pedeapsa în Penitenciarul nr.17-Rezina, declarând greva foamei pe motiv că nu sunt de acord cu modul în care este aplicată Legea cu privire la amnistie, în special, faptul că instanțele de judecată tergiversează examinarea cererilor cu privire la…
Află mai mult
462 vizualizări
15 februarie 2023
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului s-a sesizat urmare a apariției în spațiul public a informației, potrivit căreia doi copii au căzut într-o prăpastie cu adâncimea de circa 100 metri, aflată pe teritoriul Carierei de piatră din localitatea Micăuți, raionul Strășeni[1], administrată de S.A. ”Cariera Micăuți”. Ombudsmanul Copilului a solicitat primăriei localității, Inspectoratului de Poliție Strășeni,…
Află mai mult
350 vizualizări
14 februarie 2023
Angajații Reprezentanței Oficiului Avocatului Poporului din Comrat, Mironova Svetlana și Rudevici Serghei, în cadrul activităților de facilitare a educării populației privind drepturile omului, au organizat la 10 februarie un seminar de formare pentru angajații și consilierii locali ai primăriei satului Copceac, raionul Ceadîr-Lunga. Reprezentanții OAP de la Comrat au ofertit informații relevante despre importanța abordării…
Află mai mult
318 vizualizări
13 februarie 2023
La 9 februarie, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a participat în cadrul consultărilor publice desfășurate în incinta Parlamentului Republicii Moldova cu privire la dreptul la cetățenie prin naștere acordat copiilor născuți pe teritoriul Republicii Moldova a căror părinți sunt cetățeni străini. Un alt subiect de discuții a fost determinat de interesul sporit față…
Află mai mult
407 vizualizări
10 februarie 2023
La 9 februarie, Oficiul Avocatului Poporului, Consiliul pentru Egalitate și Agenția Relații Interetnice au semnat cu suportul Misiunii OSCE, Memorandumul de Înțelegere privind înființarea Grupului de Experți pe lângă instituțiile naționale în domeniul drepturilor omului și protecției minorităților din Republica Moldova. Grupul de Experți privind drepturile minorităților naționale va veni în suportul instituțiilor semnatare ale…
Află mai mult
549 vizualizări
10 februarie 2023
În contextul vizitei oficiale în Republica Moldova a Reprezentantului Special pentru migraţie şi refugiaţi a Secretarului General al Consiliului Europei (RSSG), Leyla Kayacik, privind lansarea noului Proiect al Consiliului Europei "Consolidarea protecției drepturilor omului ale refugiaților și migranților în Republica Moldova", RSSG a desfășurat vizite de documentare cu partenerii din cadrul proiectului, prin urmare cu…
Află mai mult
614 vizualizări
9 februarie 2023
Notă*: - Persoanele care au depus anterior dosarul pentru a fi incluși în Registrul de evidență a specialiștilor și experților, nu este necesar de a depune repetat dosarul. - Au fost inclus noi domenii de expertiză, persoanele care au depus anterior dosarul de a fi incluși în Registru, pot depune un nou tabel cu indicarea…
Află mai mult
605 vizualizări
9 februarie 2023
Recent, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Doamna Maia Bănărescu a avut o întrevedere cu Maha Damaj - Reprezentanta de țară UNICEF în Republica Moldova. În cadrul evenimentului s-a discutat despre realizarea cu succes a activităților din cadrul parteneriatului Avocatului Poporului pentru drepturile copilului și UNICEF. Activitățile au avut ca scop consolidarea sistemului de protecție a…
Află mai mult
550 vizualizări
7 februarie 2023
În ultima perioadă de timp este atestată o creștere accentuată a popularității curselor stradale la nivel național sau a cazurilor de depășire exagerată a vitezei în localități, în special în municipiul Chișinău[1], care atentează la dreptul la viață, sănătate, siguranță și securitate a oamenilor. Un caz cutremurător a avut loc la 6 februarie 2023 pe…
Află mai mult
522 vizualizări
7 februarie 2023
Avocatul Poporului, Domnul Ceslav Panico și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Doamna Maia Bănărescu au avut o întrevedere cu Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Domnul Alexei Buzu. La ședința de lucru s-a discutat despre colaborarea eficientă dintre ambele instituții, astfel încât protecția dreptului omului să fie pusă în prim plan. S-a discutat despre măsurile de…
Află mai mult
391 vizualizări
6 februarie 2023
Adjuncta Avocatului Poporului, Oxana GUMENNAIA, împreună cu doi reprezentanți ai Oficiului Avocatului Poporului, a participat în cadrul ședinței de audieri în fața grupului de experți GREVIO, care este responsabil de monitorizarea implementării Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Vizita membrilor GREVIO, a fost organizat ca rezultat al…
Află mai mult
467 vizualizări
3 februarie 2023
Avocatul Poporului, Ceslav Panico și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a avut o discuție cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Kent D. Logsdon, cu privire la domeniile de interes comun de dezvoltare și consolidare a drepturilor omului în Republica Moldova. Oficialii au discutat despre situația curentă cu privire la respectarea drepturilor…
Află mai mult
372 vizualizări
