Ombudsmanul Copilului a adresat o solicitare Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău
Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului a fost sesizat în privinţa mai multor semnale din partea părinţilor, cu privire la acţiuni de favorizare a unor elevi în contextul frecventării orelor de studii, invocând, că unii elevi zilnic sunt prezenţi în sălile de curs ale instituţiilor de învăţământ, iar alţii sunt obligaţi de a varia procesul de învăţământ prin ore în format on-line, potrivit graficului aprobat de instituţia de învăţământ, deşi nu au contraindicaţii medicale sau alte temeiuri în acest sens. Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului reiterează că instituţiile de învăţământ nu pot stabili principii de admitere la studii bazate pe anumite restricţii, cu excepţia cazurilor stipulate de legislaţia în vigoare, iar condiţionarea în sensul restricţiilor admise în perioada stării de urgenţă, nu anulează principiile de bază a raporturilor educaţionale pe care acestea se întemeiază. În scopul de a monitoriza realizarea dreptului la educaţie a elevilor, în temeiul art.23 din Legea nr.52/2014, Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului a solicitat DGETS concursul în vederea atenţionării personalului de conducere, inclusiv printr-o circulară, a tuturor instituţiilor de învăţământ asupra evitării oricăror acţiuni şi/sau inacţiuni în privinţa elevilor, care ar genera impacte negative şi tratamente inechitabile ori discriminatorii.
Subscribe to the newsletter
Stay up to date with the latest news. Fill out the form below and get updates straight to your inbox!
The Office of the People’s Advocate, also known as the Ombudsman or the People’s Advocate, represents the National Institution for Human Rights, an independent and impartial institutional entity with the mission of protecting the interests and rights of citizens against abuses and negligence committed by authorities or other powerful entities in the state.
International organizations
- Organizaţia Naţiunilor Unite
- Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului
- UNICEF Moldova
- UNDP Moldova
- UNHCR Moldova
- Misiunea OSCE în Moldova
- Asociaţia pentru Prevenirea Torturii
- Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei
- Consiliul Europei
- Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova
- Curtea Europeană pentru Drepturile Omului
- Oficiul Consiliul Europei în Moldova
Partners
Contacts
Street Calea Iesilor 11/3, Chisinau
Monday - Friday: 8AM - 5PM
© 2026 Avocatul Poporului Ombudsman. All rights reserved.
