Oficiul Avocatului Poporului anunță concurs de selectare a unui prestator de servicii pentru realizarea Raportului tematic „Evaluarea respectării drepturilor omului în procesul de executare a documentelor executorii”.
Context
Executare silită este ultima fază a procesului civil, care începe odată cu înaintarea cererii de intentare a procedurii executorii și se sfîrșește în momentul în care hotărîrea a fost efectiv executată.
Aceasta este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt document executoriu, constrînge – prin intermediul executorului judecătoresc, pe debitor care nu-și execută benevol obligațiunile ce decurg dintr-un asemenea document, de a le aduce la îndeplinire în modul stabilit de Codul de Executare.
Astfel, executarea silită are drept scop realizarea definitivă și reală a unor drepturi recunoscute printr-o hotărîre judecătoresacă sau printr-un alt document executoriu, astfel fiind asigurat dreptul la un proces echitabil prin executarea definitivă a deciziilor judecătorești.
Executorul judecătoresc este unica persoană autorizată să efectueze executarea silită a documentelor executorii în conformitate strictă cu Codul de Executare aplicînd măsurile de executare prevăzute de Cod, respectând principiul legalității, egalității, disponibilității, umanismului. În executarea documentelor executorii, executorul judecătoresc este independent și se supune numai legii și orice imixtiune în activitatea de executare a documentelor executorii este inadmisibilă. În același timp cerințele executorului judecătoresc înaintate în modul stabilit de Codul de Executare și de alte acte normative sunt obligatorii pentru toate autoritățile publice, persoanele juridice, persoanele cu funcții de răspundere și persoanele fizice.
În pofida faptului că executorul judecătoresc se bucură de multe drepturi și obligații în exercitarea profesiunii de executor judecătoresc, nu de fiecare dată reușește cu succes să execute documentul executor astfel încît să nu fie lezat drepturile și obligațiile părților procedurii de executare. Din cauza unor abateri de la prevederile Codului de Executare, abuzuri, neglijență, neatenții sau poate chiar și lacune la nivel legislativ sau practici unificate între executorii judecătorești se lezează drepturile participanților la procedura de executare. Acțiunile executorului judecătoresc nu pot fi contestate de părți în asemenea cazuri. De multe ori este grav afectat și dreptul la proprietate fiind aplicat sechestru pe toate bunurile mobile și imobile, surse financiare fără a se ține cont de suma creanței adjudecate/urmărite.
Pe parcursul anilor în atenția Ombudsmanului au fost mai multe cereri în care au fost invocate diferite aspecte al problemelor de executare silită. Raționamentele care au condus la necesitatea elaborării raport tematic : ”Evaluarea respectării drepturilor omului în procesul de executare a documentelor executorii” au fost generate de problemele cu care se confruntă debitorul și creditorul în procesul de executare silită.
În procesul de elaborare a raportului urmează să fie identificate lacunele la nivel legislativ și practic, ce generează probleme/impedimente de către executorii judecătorești, de către debitori, de către creditori și găsite soluțiilor prin oferirea recomandărilor în vederea asigurării respectării drepturilor omului în procesul executării silite a documentelor eecutorii.
Scop:
Scopul principal al raportului este de a evalua nivelul de respectare a drepturilor omului în procesul de executare silită a documentelor executorii prin:
– identificarea practicilor negative admise în procesul de executare silită, inclusiv cu referire la procesul de executare în care sunt implicați minori și persoane vulnerabile (persoane în etate; persoane aflate în custodia statului, persoane cu dizabilități, minorități etc.);
– identificarea lacunelor normative care generează încălcarea drepturilor omului în procesul de executare silită;
– identificarea impedimentelor cu care se confruntă executorii judecătorești în procesul de asigurare a procesului de executare silită.
Una dintre problemele în realizarea dreptului de acces liber la justiție invocate frecvent în adresările parvenite la OAP ține de procedura de executare a deciziilor judecătorești, în special nerespectarea drepturilor și obligațiilor participanților la procedura de executare silită, aplicarea sechestrului pe toate bunurile debitorului, inclusiv conturile debitorilor, chiar dacă acestea sunt conturi de pensii sau salarii, fără a verifica în prealabil acest fapt.
Evaluarea urmează a fi efectuată prin prisma mandatului și atribuțiilor Avocatului Poporului, pentru a evalua gradul de respectare a drepturilor și obligațiilor participanților procedurii de executare în procesul de executare a documentelor executorii de către executorii judecătorești.
Obiective:
A recomanda autorităților publice responsabile de asigurarea executării silite, strategiie fiabile întru asigurarea unui nivel înalt a drepturilor omului/părților implicate în procesul de executare silită;
A recomanda acțiunile necesare a fi implementate întru înlăturarea practicilor negative și minimizarea riscurilor ce apar în procesul de executare silită, inclusiv cu referire la procesul de executare în care sunt implicați minori și persoane vulnerabile vulnerabile (persoane în etate; persoane aflate în custodia statului, persoane cu dizabilități, minorități etc.);
A recomanda îmbunătățirea mecanismelor legale implementate în procesul de executare silită;
A recomanda îmbunătățirea cadrului legislativ prin excluderea lacunelor/impedimentelor ce fac imposibilă realizarea inițierii, desfășurării și finalizării executării silite, de către executorul judecătoresc;
A recomanda soluții pozitive întru eradicarea problemelor privind asigurarea procesului de executare silită în contextul competenței teritorial-administrative (prin prisma limbii de vorbire; a accesului teritorial);
Evaluarea ofertelor urmează a fi efectuată prin prisma competenței, experienței și necesităților Oficiului Avocatului Poporului în acest domeniu.
Ofertanții pot fi persoane fizice și juridice, în continuare prestatori de servicii.
|
Sarcinile de bază ale prestatorului de servicii |
- Elaborarea metodologiei pentru Raportul tematic ”Evaluarea respectării drepturilor omului în procesul de executare a documentelor executorii” și coordonarea acesteia cu Oficiul Avocatului Poporului
- Elaborarea Raportului tematic ”Evaluarea respectării drepturilor omului în procesul de executare a documentelor executorii” în baza metodologiei aprobate, în care?
2.1.Va fi reflectat în ce măsură sunt respectare drepturile și obligațiile participanților procedurii de executare (debitori și creditorii urmăritori) în procesul de executare silită a documentelor executorii de către executorii judecătorești
2.2.Vor fi analizate acțiunile/inacțiunile executorilor judecătorești pentru executarea în deplin volum a documentelor executorii
2.3. Va fi analizat cadrul normativ național în vigoare pentru a determina dacă acesta este capabil să ofere măsuri suficiente și eficiente pentru asigurarea executării în deplin volum al documentelor executorii fără a afecta drepturile participanților procedurii de executare.
2.4. Vor fi oferite recomandări privind îmbunătățirea cadrului legal și a practicilor vicioase/difectuoase/abuzive ale executorilor judecătorești întru asigurarea respectării drepturilor omului în procesul de executare a documentelor executorii.
- Participare la prezentarea publică a Raportului.
Termenul limită pentru realizarea sarcinilor:
4 octombrie 2021 – Proiectul Raportului urmează a fi prezentat spre aprobare
29 noiembrie – Raportul urmează a fi definitivat
|
Cerințe față de candidat |
Studii superioare;
Cunoștințe în domeniul dreptului civil și în executare silită ;
Cunoștințe în domeniul organizării și funcționării sistemului de executare;
Cunoștințe în domeniul drepturilor omului;
Experiență profesională de elaborare a metodologiilor, studiilor, rapoartelor;
Abilități analitice și de raportare;
* Ofertantul va depune, ca parte obligatorie a ofertei sale, dovezi documentare/link-uri ce confirmă prestarea serviciilor similare
|
Criteriile de evaluare |
Punctaj maxim |
|
Studii și abilități |
|
|
Studii postuniversitare în domeniul dreptului sau în alte domenii relevante pentru realizarea sarcinilor |
5 |
|
Motivarea candidatului exprimată în scrisoarea de intenție, în special: abilități de analiză și sinteză; comunicare avansată în limba română, expunere și scriere coerentă; lucru în echipă; elaborare a rapoartelor, studiilor; materialelor/documentelor analitice/metodologice |
5 |
|
Experiență profesională |
|
|
Experiență de elaborare a metodologiilor, rapoartelor, studiilor, cercetărilor confirmată prin dovezi, eferente domeniului de executare a documentelor executorii |
25 |
|
Viziunea privind realizarea sarcinilor |
|
|
Viziunea succintă asupra structurii și conținutului Raportului |
25 |
|
Oferta financiară* |
|
|
Valoarea ofertei. Oferta cu cel mai mic preț.
|
40 |
|
Total |
|
* Următoarele oferte – cu cinci puncte mai puțin, în ordine descrescătoare
|
Conținutul dosarului de participare la concurs |
- CV-ul/le candidatului/candidaților sau profilul organizației reprezentante;
- Viziunea succintă asupra structurii Raportului (maximum 3 pagini)Scrisoare de intenție;
- Oferta financiară;
- Dovezi documentare/link-uri ce confirmă experiența profesională/prestarea serviciilor similare.
* În Oferta financiară se va indica prețul total pentru serviciile specificate, în lei moldovenești. Prețul total brut include toate taxele, impozitele, reținerile sociale și fiscale aferente, conform legislației în vigoare a Republicii Moldova. De asemenea, se va indica numărul de zile lucrătoare pentru executarea sarcinilor și livrarea produselor, cu detalierea costurilor pe categorii. Oferta va include toate costurile aferente contractului. Oficiul Avocatului Poporului nu va acoperi niciun fel de costuri suplimentare.
Valoarea estimativă pentru prestarea serviciilor – 35 000 lei
În cazul persoanelor fizice, din suma totală vor fi reținute și virate la buget toate reținerile sociale și fiscale, conform legislației naționale în vigoare.
|
Aranjamente instituționale |
Oficiul Avocatului Poporului va încheia cu expertul un contract de prestare a serviciilor, conform condițiilor indicate în Invitația de participare la concurs.
În procesul de prestare a serviciilor, expertul va comunica direct cu persoanele responsabile desemnate din cadrul Oficiului Avocatului Poporului.
Oficiul Avocatului Poporului va prezenta informația relevantă obiectului raportului pe care o deține și va asigura colaborarea cu autoritățile publice și organizațiile societății civile (acumularea informației necesare, organizarea interviurilor etc.)
Oficiul Avocatului Poporului va efectua plata după prestarea serviciilor, în baza unui act de predare – primire sau a facturii fiscale în cazul persoanelor juridice.
|
Modul de prezentare a dosarului: |
Dosarul va fi depus în mod electronic la adresa ombudsman@ombudsman.md cu atașarea setului de documente scanate, indicându-se în titlul mesajului: „OAP/concurs/expert_ Evaluarea respectării drepturilor omului în procesul de executare a documentelor executorii”.
Pentru informații suplimentare poate fi apelată dna Carolina Cazaciuc, șef adjunct Direcției gestionarea și investigarea cererilor din cadrul Oficiului Avocatului Poporului.
Date de contact:
Telefon mobil +373 60002676
e-mail: carolina.cazaciuc@ombudsman.md
Termenul limită pentru depunerea dosarului este 1 august 2021
Ofertele întârziate vor fi respinse.
