Ombudsman
Comunicare

 Legea privind avertizorii de integritate trebuie să devină un mecanism eficient contra corupţiei – tema clubului de presă cu participarea reprezentanților CNA, ai Oficiului Avocatului Poporului și a unor experți independenți.

 Legea privind avertizorii de integritate trebuie să devină un mecanism eficient contra corupţiei – a fost tema clubului de presă care a avut loc pe 11 octombrie curent, la Tucano Coffe Brasil, cu participarea reprezentanților CNA, ai Oficiului Avocatului Poporului și a unor experți independenți.

În cadrul clubului de presă s-a menționat că, deși Legea privind avertizorii de integritate a intrat în vigoare în noiembrie 2018, aceasta nu este încă funcțională pentru că lipsesc mecanismele de implementare și nu este ajustat cadrul legislativ existent. S-a mai notat că până în prezent nici o persoană nu a obținut oficial statutul de avertizor de integritate.   Participanții la clubul de presă au fost unanimi în ideea că deocamdată institutul avertizorului de integritate nu s-a încetățenit în țara noastră, dar că poate deveni o pârghie importantă pentru dezvăluirea unor practici ilegale care necesită a fi combătute cu fermitate.  Pentru ca să fie corect înțelese  obiectivele institutului avertizorului de integritate și impactul funcționării acestuia, legea trebuie popularizată și explicată.

Șeful Direcţiei educaţie anticorupţie a Centrului Național Anticorupție (CNA), Ion Pruteanu, a vorbit despre căile de comunicare a actelor de corupţie, rolul CNA în asigurarea funcţionalităţii Legii privind avertizorii de integritate.

Secretarul general al Oficiului Avocatului Poporului, Olga Vacarciuc, a oferit detalii despre rolul instituţiei Avocatului Poporului în asigurarea prevederilor legale privind asigurarea protecţiei avertizorilor de integritate.

Expertă anticorupţie de la  Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei,  Lilia Ioniţă, a accentuat că Legea privind avertizorii de integritate trebuie să răstoarne toate stereotipurile existente despre persoanele care semnalează despre unele neregularități, iar statutul de avertizor de integritate – să fie conceput ca o onoare.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat de PNUD în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție și Oficiul Avocatului Poporului, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.

Clubul de presă s-a desfășurat în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente și a fost moderat de către directorul executiv al acestuia Petru Macovei.  

 

PRINT
343
Font Resize