Ombudsman
Comunicare

Audiență în format online – un nou instrument aplicat de Avocatul Poporului pentru examinarea adresărilor de la persoanele aflate în custodia statului

Odată cu declararea stării de urgență în luna martie 2020, Ministerul Justiției a dispus instituirea regimului special în cadrul sistemului administrației penitenciare, suspendând vizitele şi întrevederile în cadrul instituțiilor penitenciare. În aceste condiții nu a fost posibilă organizarea audiențelor de către Ombudsman pentru persoanele aflate în custodia statului. 

Având în vedere că, urmare a menținerii unei situații epidemiologice nefavorabile a fost prelungit  și regimul special instituit în instituțiile penitenciare, iar numărul de solicitări de audiențe  din partea deținuților continuă să fie destul de mare, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului[1], Maia Bănărescu, a lansat ideea desfășurării procesului de audiență în format online, inițiativă susținută de către autoritățile penitenciare.

Astfel, pe 21.04.21 a avut loc cu succes prima audiență în regim online, această experiență urmând a fi menținută prin desfășurarea de 2-3 ori pe lună a audiențelor în ziua de miercuri. Ombudsmanul va alege aleatoriu instituțiile penitenciare la care va organiza audiențele, reieșind din numărul adresărilor parvenite, prioritare fiind adresările de la beneficiarii care fac parte din categoria persoanelor mai vulnerabile: copii, femei, condamnați pe viață etc.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului este recunoscătoare Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru susținerea inițiativei sale și pentru suportul acordat în organizarea audienței online. 

Maia Bănărescu consideră foarte important ca și în perioada crizei de sănătate persoanele aflate în custodia statului să aibă acces la Ombudsman pentru a-și apăra și revendica drepturile. Realizarea în continuare a audiențelor online pentru deținuți va permite Avocatul Poporului să identifice problemele cu care se confruntă persoanele aflate în detenție și să avanseze recomandări de îmbunătățire a situației privind respectarea drepturilor omului în sistemul penitenciar.

Avocatul Poporului examinează oportunitatea organizării  procesului de audiență online și pentru alte categorii de beneficiari.

În prezent, în legătură cu situația epidemiologică prin infecția de COVID-19, Oficiul Avocatului Poporului, de rând cu alte instituții, a instituit un program flexibil de muncă.  

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului  poate fi sesizat privind presupusele abuzuri și încălcări ale drepturilor omului de către  autorități publice și instituții, prin următoarele modalități:

1.Prin Poșta electronică : ombudsman@mbudsman.md;

2.Prin completarea cererii on-line de pe pagina oficială  a Oficiului Avocatului Poporuluiwww.ombudsman.md (http://ombudsman.md/cererea-on-line/)

  1. Prin telefon:

Oficiul din municipiul Chișinău:   +37360002657

Reprezentanța Bălți a OAP: +373 60002665

Reprezentanța Cahul a OAP: + +373 60002668

Reprezentanța Comrat a OAP: +373 60002670

Presupuse încălcări ale drepturilor copilului: +373 60002678

Alegații de tortură,  tratament inuman și degradant în locurile privative de libertate +373 60002641

Presupusele încălcări ale drepturilor persoanelor domiciliate in regiunea transnistreană și în localitățile limitrofe: 37360002684

Apelurile telefonice sunt preluate între orele 8.00 – 17.00, de luni până vineri.

 

 

                                                           Direcția promovarea drepturilor

 omului și comunicare

                                                                                                     Tel: 060002656

 

 

[1] În baza art. 3 al  Hotărârii Parlamentului nr.4 din 04februarie 2021 privind încetarea mandatului Avocatului Poporului (Ombudsmanului) până la numirea de către Parlament a unui nou Avocat al Poporului (Ombudsman), doamna Maia Bănărescu, Avocat al Poporului pentru drepturile copilului, va îndeplini atribuțiile funcției de Avocat al Poporului (Ombudsman).

 

 

 

PRINT
186
Font Resize