A A A

Pacientă, supusă unui tratament chirurgical costisitor, doar după intervenția Avocatului Poporului

Petiționara E.B. s-a plîns Avocatului Poporului de nerespectarea dreptului la ocrotirea sănătății și a standardelor de calitate. Ea l-a informat pe Ombudsmanul că acum cinci ani a fost inclusă în rînd pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale la genunchi, ceea ce presupune posibilitatea de a beneficia de implanturi costisitoare. Însă din 2012 petiționara nu a fost contactată de către medicii de la Spitalul Clinic Republican ”Toma Ciorbă”, iar starea sănătății ei s-a agravat, E.B. fiind o persoană încadrată în grad de dizabilitate fără termen, care anterior a suportat 11 intervenții chirurgicale.

Avocatul Poporului a expediat în adresa Ministerului Sănătății un demers în care a solicitat crearea de urgență a unei comisii de specialitate pentru a examina starea de sănătate a E.B., dar și pentru a aprecia necesitatea îndreptării la tratament costisitor sau pentru consultare peste hotarele țării, în corespundere cu Ordinul Ministerului Sănătății  nr.494 din 22.12.2008.

Recomandările Avocatului Poporului au fost urmate, fapt atestat prin răspunsurile primite de către Ombudsman de la Ministerul Sănătății, dar și de la IMSP Institutul de Medicină de Urgență. După examinarea pacientei și a stabilirii diagnosticului, E.B. a fost de urgență spitalizată și supusă unei intervenții chirurgicale. Aceste informații  au fost confirmate și de către E.B. în scrisoarea de mulțumire expediată Avocatului Poporului.